Lucrările atât de necesare și importante pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași au devenit o certitudine din data de 30 ianuarie 2020. Atunci a fost încheiat contractul de finanțare a proiectului între RA Aeroportul Iași și Ministerul Transporturilor, care se referea la „Suplimentarea capacităților de operare pentru pista de decolare-aterizare și platforma de staționare a aeronavelor de la Aeroportul Iași”. Valoarea totală a proiectul se ridică la 60 de milioane de lei. „ Este un proiect pe care îl așteptam fiind depus încă din 8 mai 2019, aprobat în decembrie 2019 și semnat pe 30 ianuarie 2020, a declarat Cătălin Bulgariu, director Aeroportul Iași”. Aerogara ieşeană a primit finanțare pentru a putea asigura plata integrală a lucrărilor, și anume 25 de milioane de lei. Astfel împreună cu cele 35 de milioane de lei din fondurile proprii, pot fi demarate lucrările în cel mai scurt timp. „ Vom putea realiza atât platforma necesară Aeroportului Iaşi cât și cea de-a doua cale de rulare către pistă, reducând de la 8 la 5 minute timpul de operare de la pistă la calea de rulare ”, a mai spus directorul Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu.
Tehnic vorbind, în ceea ce privește extinderea platformei de îmbarcare-debarcare, aceasta va avea o lungime de 270 de metri și lățime de 78,50/97 m și se vor realiza cinci standuri noi pentru aeronave. Calea de rulare se va întinde pe o lungime de 263 metri.
Ce avantaje vom avea
Conducerea Aeroportului consideră investiția una necesară și ajutorul primit pentru completarea sumei necesare a putut grăbi demararea lucrărilor la aeroport. Cătălin Bulgariu crede că astfel se aduce plus valoare serviciilor aeroportuare mai ales că Iașul este în competiție directă cu alte aeroporturi directe din țară și se dorește a fi o variantă dorită de firmele de transport aerian.
Dacă există certitudine cu privire la bani, despre termenul de finalizare a lucrărilor putem spune că este unul curajos și bineînțeles că trebuie respectat. Orice zi de întârziere poate însemna un client nemulțumit, o firmă de transport nemulțumită de colaborare în condițiile în care Aeroportul din Iași iși dorește ascensiune pe piața de profil și nu un picaj.
„Îmi doresc ca anul acesta, odată cu implementarea proiectului de extindere a platformei, cu o valoare de 60 de milioane de lei și cu demararea procedurilor de modernizare a aeroportului, numărul operatorilor să crească, la fel și numărul destinațiilor operate de pe Iași”, a mai adăugat directorul Aeroportului Iași.
Raport de Trafic
Anul trecut, potrivit unui raport al institutiei, au tranzitat peste 1.300.000 pasageri. Față de anul 2016 creșterile sunt de 48.9 %, față de 2017, cu 14,57 % iar față de anul trecut cu 4,58%. Șansele de a îmbunătăți substanțial aceste cifre sunt direct proporționale cu investițiile ce trebuie realizate la aeroport pe parte de extindere și modernizare deoarece în momentul de față, pe aeroport se operează la capacitate maximă. Negocierile cu marii operatori aerieni pot fi luate în calcul în momentul în care se oferă condițiile care le avantajează acestora serviciile. Deși trendul este unul crescător, mai este mult de lucrat pentru a ajunge la rezultatele obținute de aeroporturile fruntașe ale României.
În același timp concurenții direcți, Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, Avram Iancu din Cluj-Napoca și Traian Vuia din Timișoara au totalizat împreună un flux de 18 milioane de pasageri generând 83% din numărul total de pasageri de pe toate aeroporturile din țară.
Scurt istoric
În Iași, primele zboruri au avut loc în anul 1905. Odată cu inaugurarea cursei București–Galați-Iași și Chișinău, Aerodromul Iași capătă statut de aeroport comercial, în anul 1926.
În anul 1969 aeroportul este modernizat, se construiesc o pistă de beton în lungime totală de 1.800 m și un terminal pentru pasageri. O nouă modernizare a aeroportului are loc 30 de ani mai târziu în anul 2001, când terminalul de pasageri este adus la o capacitate de procesare simultană de 150 pasageri/oră pentru traficul intern, respectiv 100 pasageri/oră pentru traficul extern. De asemenea, în 2005, pe aeroport a fost implementat un sistem instrumental de aterizare.
În 2012, în scopul creșterii capacității de procesare pasageri, a fost inaugurat un nou terminal. Cu o suprafață de 1.210 mp, terminalul T2 este destinat, în principal, curselor interne.
În anul 2005, Consiliul Județean Iași a inițiat un proiect de modernizare a aeroportului, investiție estimată la 200 milioane euro. Proiectul de dezvoltare prevedea construirea unui nou terminal de pasageri, a unui terminal cargo și a unei piste de 3.000 m separată de cea curentă. După întocmirea studiului de fezabilitate, implementarea proiectului a suferit numeroase amânări, din cauza revendicărilor de teren din zona unde urma să fie extins Aeroportul.
În cadrul primei etape de punere în aplicare a proiectului, s-a semnat, pe 4 iunie 2013, cu asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL și SC UTI Grup SA, contractul de construire a unei noi piste cu lungimea de 2.400 m. Lucrările, ce au inclus, de asemenea, extinderea platformei, a căii de rulare, precum și construirea unui nou terminal (T3), au fost finalizate în noiembrie 2015. Pe data de 20 august 2014, noua pistă 14/32 a devenit operațională. Terminalul T3, inaugurat pe 17 octombrie 2015, a devenit operațional începând cu 25 octombrie 2015.