S-a hrănit cu mâncare pentru câini timp de 30 de zile ca să-i facă reclamă companiei sale

0
103

Un om de afaceri din Texas a mâncat doar mâncare pentru câini timp de o lună, ca să arate că hrana pentru patrupede produsă de compania sa este atât de sănătoasă, încât și oamenii o pot consuma.

Timp de 30 de zile, în perioada 3 ianuarie – 2 februarie 2020, Mitch Felderhoff, președintele Muenster Milling, cu sediul în Texas, nu a mâncat altceva decât hrană pentru câini făcută de compania sa.

Omul de afaceri a vrut să demonstreze calitatea mâncării pentru animale, consumând-o el însuși timp de o lună. Nu a fost cel mai ușor lucru din lume, așa cum el însuși recunoaște, dar a găsit voința să respecte această dietă pe durata celor 30 de zile.

„Mâncarea pentru câini nu este ușor de înghițit. Are gustul exact așa cum este și mirosul. Primele patru zile au fost foarte grele. Nu m-am simțit bine. Unul dintre lucrurile-cheie pe care le-am făcut ca să trec peste această perioadă a fost să postesc cu intermitență”, a declarat Mitch Felderhoff pentru Houston Chronicle.

Felderhoff a spus că prima săptămână a fost destul de dură, dar până la a treia săptămână s-a obișnuit atât de mult cu gustul hranei pentru animale de companie, încât boabele crocante, conservele de pește și chiftelele au devenit preferatele sale.

Într-unul dintre videoclipurile pe care le-a făcut în timpul acestei provocări, Mitch Felderhoff spune că se simte excelent, „exceptând faptul că îmi este dor de aromele mâncărurilor normale”.

Mulți oameni s-au întrebat dacă Felderhoff a petrecut cu adevărat 30 de zile fără să mănânce altceva decât mâncare pentru câini, iar proprietarul afacerii susține că a respectat regimul cu strictețe.

Nu sfătuiește pe nimeni să treacă prin această experiență, ci afirmă că a simțit că trebuie să le arate clienților firmei Muenster Milling dedicarea echipei sale pentru crearea celor mai bune alimente pentru câini.

La sfârșitul celor 30 de zile de mâncat hrană pentru câini, Mitch Felderhoff a spus că a pierdut 30 de kilograme, iar colegii săi de la Muenster Milling au glumit că dieta specială a avut și alte efecte pozitive asupra sa.

Blana lui Mitch este cu adevărat strălucitoare acum. Am observat asta. Părul lui devine din ce în ce mai gros și cred că-i crește păr și pe degete”, a glumit managerul de relații cu clienții, Kent Barnes.

 

0 0 votes
Article Rating


SURSĂincredibilia.ro
Articolul precedentDe ce suntem fideli propriilor noastre convingeri și nu acceptăm opinia altora?
Articolul următorHoteluri High Tech: Cum impactează tehnologia industria turismului
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments