122 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai electric din România

Anul acesta se împlinesc 122 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai electric din România. În martie 1900 Municipiul Iași devenea primul oraș din țara noastră care beneficia de acest serviciu, inițiativa fiind demarată în anul 1898.

0
73

Evenimentul dedicat aniversării a 122 de ani de la tramvai electric la Iași a avut loc luni, 2 martie, în Sala de Consiliu din sediul administrativ al Companiei de Transport Public. Cu această ocazie, Sala de Consiliu a primit denumirea „Sala Muzeu Dorian Geba”, în memoria celui mai important restaurator de tramvaie pe care l-a avut Iașul.

 

„Sunt 122 de ani de istorie a tramvaiului public și 122 de ani de obligații pentru a face transportul public cât mai eficient, lucru la care lucrează o întreagă echipă în momentul de față. Ne bucură faptul că în aproximativ un an vom aduce tramvaie noi la Iași. Sunt două firme care le vor livra, una din Turcia și una din Polonia, dar mi-ar fi plăcut să fi fost și un producător român. Primele tramvaie vor veni în martie 2021 și până la sfârșitul anului viitor vor fi aduse toate cele 32 de unități. Toate aceste tramvaie vor fi achiziționate cu fonduri europene. Este pentru prima dată în ultimii 50 de ani când în Municipiul Iași vor fi aduse tramvaie noi. La acestea mai trebuie să adăugăm cele 100 de autobuze noi, achiziționate din banii ieșenilor, și cele 44 de autobuze electrice, care vor fi achiziționate din fonduri europene, iar astfel vom realiza cel mai important program de modernizare a transportului public din Iași”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

După achiziția a 100 de autobuze noi Euro 6, în cursul anului 2019 Primăria Municipiului Iași a încheiat contracte de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional (POR) – Axa 4, în valoare de peste 48 de milioane de euro pentru modernizarea unor tronsoane de linii de tramvai (bulevardul Tudor Vladimirescu, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, Piața Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii și bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora), precum și contractul de furnizare a 16 tramvaie în valoare de 30 de milioane de euro. Tot cu fonduri europene și în colaborare cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în acest an vor fi achiziționate încă 16 tramvaie și 44 de autobuze electrice, în valoare de circa 67,6 milioane de euro. Tot în acest an municipalitatea ieșeană pregătește semnarea contractelor de finanțare prin POR – Axa 4 și începerea lucrărilor în cadrul proiectelor „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” (circa 22 milioane de euro) și „Sistem de management al transportului public și e-ticketing” (aproape 2,7 milioane de euro).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments