„- Hai, Alessia, hai, mami!
– Nu vreau, mami!
– Hai Alessia că întârziem la balet și se supără teacher pe tine!
– Nu am chef, mami!
– Uite, Alessia, dacă mergi, mami îți ia ce jucărie vrei tu!
– Da, da, vreau!”
Nu este vorba de vreo discuție imaginară, ci chiar dialogul dintre o mămică și fetița ei înainte de ora de balet. Această discuție se repetă în multe familii, doar personajele se schimbă, însă întrebarea care se naște pe buze este… cine își dorește mai mult acea activitate, părintele sau copilul?!
Ce se află în spatele alegerilor?
Atunci când copiii sunt mici, suntem tentați să alegem activități care ne plac nouă, sporturi pe care le-am practicat când eram de vârsta lor sau care ne-ar fi plăcut să le practicăm, cursuri pe diferite domenii pentru că ne dorim ca ei să învețe cât mai multe lucruri. Uneori, dorinţa părintelui de a-l implica pe copil în multe activităţi extraşcolare are în spate nevoi sau dorinţe proprii nesatisfăcute: poate atunci când era copil şi-ar fi dorit să participe la asemenea activităţi, dar nu a reuşit din varii motive (părinţii nu au avut posibilităţi financiare, nu se organizau asemenea cursuri în oraşul lor, etc.) sau poate în prezent tot universul părintelui se învârte în jurul copilului şi se valorizează prin succesele acestuia. E o strategie, însă s-ar putea să nu avem la final rezultatul dorit. Copiii au nevoie să simtă că iau decizii, că sunt în control și că pot alege ce e mai bine pentru ei. Și de mult ori au și dreptate. Poate durează mai mult până descoperă care sunt activitățile care îi plac, însă de multe ori acestea se transformă ulterior în pasiune, iar lucrurile învățate îi ajută o viață întreagă.
O altă variantă ar fi ce este la modă. Dacă este fetiță: baletul, dacă este băiat: fotbalul. Și uite așa mulți copii sunt cărați la activități care nu le plac, nu li se potrivesc.
„ De multe ori au fost aduse la cursurile mele fetițe care clar nu se regăseau în ceea ce fac. Da, baletul este o variantă foarte căutată de mămici pentru fetițele lor însă atunci când copilul nu dă semne de interes, după câteva încercări trebuie renunțat. Eu, de obicei vorbesc cu mămicile pentru a ști exact care este situația. Nu mă feresc să le spun dacă au sau nu au talent, dacă muncesc sau sunt atente. Nu îmi este indiferent cu cine fac grupele și nu este corect nici pentru fetițe să continue ceva ce nu li se potrivește. De multe ori îmi este dificil să-i fac pe părinți să accepte că trebuie să încerce altceva pentru copil. Îmi irosesc și mie timpul dar mai ales este timp prețios pentru copil care în momentul acela s-ar putea juca sau ar putea face o activitate care să i se potrivească”, a spus Andra, profesoară de balet.
E drept, ca părinte, este de datoria ta să îl duci la tot felul de activități, însă trebuie să fii atent la felul în care copilul răspunde la acestea. „La un moment dat fetita mea avea trei activități extraşcolare deodată, mergea la dansuri, făcea şah și muzică, toate au mers bine cam doi ani aşa, chiar foate bine, avea rezultate, nu spunea că nu mai vrea să meargă, până într-o zi când ne-a spus mie și soției că nu mai vrea să facă nicio activitate. Am rămas șocați, toate au fost ore private, am investit niște bani, crezând că îi place. Fetița noastră a spus că după școală, ea este elevă în clasa a treia, că vrea să se joace, să se odihnească, să stea acasă”, povesteşte Valentin Chirilă, părinte.
Sentimentul care te încearcă poate fi cel de inutilitate, că nu ai reușit să ăi găsești copilului tău activitatea potrivită, că timpul este pierdut. Toate aceste idei sunt în mintea noastră, iar dacă reușim să depășim acea barieră pe care singuri ne-o creem vom observa ca aceste gânduri vin din raport direct cu propriile nevoi, frustrări, neajunsuri și nu au legătură cu ceea ce vrea copilul într-adevăr.
Ce se întâmplă dacă nu vor?
„Părintii au nevoie să știe că impunerea obținerii unor performanțe în aceste activități extrașcolare conduce la crearea unei presiuni, a unei tensiuni și poate avea drept rezultat refuzul copilului, retragerea, dispariția oricărui interes și, pe termen mai lung, aparitția unui complex de inferioritate”, spun psihologii. Dar care este efectul asupra lor dacă fac ceea ce le place? „Pe de altă parte, aceste activitati pot contribui la creşterea încrederii în sine, la creşterea spontaneităţii şi creativităţii, la dezvoltarea unor opinii şi a unor iniţiative. Copilul are capacitatea de a ne transmite în ce se poate implica, ce poate păstra, ce nu îi este de folos sau ce nu este atractiv pentru el. A experimenta si a cunoaste liber îi poate permite apoi să simtă ceea ce este potrivit pentru el”, mai spun psihologii.
Pentru a ști să ne comportăm sau să facem alegeri pentru copilul nostru este suficient să ne privim cât mai sincer posibil dar și să comunicăm cu acesta. La fel trebuie să se întâmple când decidem activitatățile extrașcolare pentru el. Copiii au o calitate pe care noi o ignorăm de multe ori și anume sinceritatea. Dacă ceva nu le place, mai ales când sunt mici, nu vor ezita să o arate. Tot ce trebuie să facem este să vedem semnele pe care ni le dau cei mici, cele mai bune repere. Când sunt puțin mai mari, din lipsă de comunicare pot ajunge să facă ceva doar pentru a nu supăra, dacă văd că refuzul lor se lasă cu certuri, pedepse, sau impuneri. În aceste situații copilul va ajungă să facă ceva ce nu și dorește și acest lucru va avea efecte mai puțin bune asupra psihicului său.
De reținut este faptul că, da, suntem norocoși dacă gasim acea activitate care să îi placă copilului atât de mult încât să o continue mulți ani și eventual să facă performanță.
Activitățile extrașcolare nu ar trebui să fie surogat pentru timpul de care are nevoie copilul lângă părinții lui și implicându-se în activități cu aceştia.
Oricare dintre aceste motive ar sta la baza alegerii multor cursuri, activităţi, e bine să ne luăm un răgaz şi să ne gândim cât de importante sunt acestea în comparaţie cu conectarea emoţională pe care o avem noi, părinţii, cu copiii noştri, în comparaţie cu timpul de calitate pe care-l petrecem cu ei. Şi să găsim acele modalităţi de a ne conecta emoţional cu ei.
