Echinocţiul reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Astfel, există două fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Denumirea populară a fenomenului astronomic este „Târ Înainte”, respectiv „Târ Înapoi” (potrivit volumului ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu, 2000).
Durata zilei (luminată de soare) va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, odată cu solstiţiul de vară.
În timp ce, pentru toată emisfera nordică, începe primăvara astronomică, ce durează aproximativ 92 de zile, până la solstiţiu de vară, în emisfera sudică a Pământului, fenomenul este invers, acest moment marcând începutul toamnei astronomice, în regiunile polare, în emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte şase luni.