Mario Iorgulescu a primit mandat de ARESTARE! Autoritățile încep procesul de extrădare din spitalul din Italia

Tribunalul București a dat astăzi decizia în cazul Mario Iorgulescu, după ce Parchetul a venit cu propunerea de arestare preventivă a fiului șefului LPF, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

0
113

Decizia de arestare în lipsă a lui Mario Iorgulescu a fost luată de Tribunalul București în jurul orei 17:00. Din acest moment, autorităţile române pot cere celor italiene să-l încătuşeze şi să-l trimită cu forţa acasă pe fiul şefului LPF.

Asta în ciuda faptului că apărarea a susținut că arestarea preventivă nu se justifica, starea lui Mario Iorgulescu fiind precară. Gino Iorgulecu a declarat marţi, conform Pro TV, că fiul său ar fi suferit afecţiuni ale lobilor frontali şi că, practic, nu poate sta faţă în faţă cu anchetatorii.

În acest moment, Iorgulescu jr. se află internat la o clinică din Italia, acolo unde a fost transferat pe 31 octombrie 2019. Decizia dată astăzi de Tribunal poate fi atacată cu apel.

Mario Iorgulescu consumase cocaină!

În urmă cu cinci luni, Iorgulescu jr. a produs un accident grav de circulație. În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină! 

În coliziune a murit un bărbat de 24 de ani, care avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.În comunicatul emis de Parchet se precizează că ieri a fost sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe!

Cronologia cazului lui Mario Iorgulescu

  • 8 septembrie 2019: Mario Iorgulescu a produs un grav accident de circulație pe Şoseaua Chitilei în care şi-a pierdut viaţa un tânăr de 24 de ani. Iorgulescu conducea un Aston Martin model DBS și în coliziune frontală avea 143 km/h.
  • 8 septembrie: Fiul șefului LPF a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias București, Secția ATI. Organele de urmărire penală s-au deplasat la spital pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale și a acuzațiilor.
  • 11 septembrie: Au venit rezultatele analizelor toxicologice, iar Mario a ieșit pozitiv la testul pentru consumul de cocaină. În plus, o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevări.
  • 19 septembrie: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Iorgulescu Gino-Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
  • 23 septembrie: Suspectul fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 07 octombrie, când a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia.
  • 2 octombrie: A fost emis un ordin european de anchetă, activitatea fiind dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și fiind finalizată de autorităţile judiciare italiene la data de 23 octombrie.
  • 31 octombrie: Mario Iorgulescu este internat la o altă clinică din Italia, unde se află și în prezent.
  • 20 decembrie: A fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lui Iorgulescu jr. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, inculpatul fiind citat pentru aducerea la cunoştinţă a noii calităţi procesuale.
  • 21 decembrie: Mario Iorgulescu nu s-a prezentat în fața achetatorilor, atunci când a fost citat. Fiul șefului Ligii, invocând, prin apărătorii săi, motive de natură medicală, solicitând ca activitățile să fie efectuate tot prin procedură judiciară internațională.
  • 23 ianuarie 2020: A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunile de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe în infracțiunile de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • 23 ianuarie: A fost emis un nou ordin european de anchetă, vizând audierea lui Mario Iorgulescu, cu aducerea prealabilă la cunoștință atât a calității de inculpat, cât și a schimbării încadrării juridice, activitate adusă la îndeplinire de autorităţile judiciare italiene la data de 12 februarie 2020.
  • 17 februarie: A fost sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • 5 martie: Tribunalul București a decis arestarea în lipsă a lui Mario Iorgulescu. Acesta poate face apel la decizia judecătorilor.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments