„Vor veni săptămâni și mai grele, vor fi și cazuri severe, vor fi și cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă și vom ieși mai întăriți” a declarat Nelu Tătaru, în urma unei întâlniri de lucru cu premierul Ludovic Orban.
El a mai precizat că Ministerul Sănătății are în acest moment două direcții: una urgentă – prevenția și tratarea COVID, și a doua – tratarea pacienților care nu au Covid-19.
Nelu Tătaru a mai declarat vineri că la nivel local trebuie “reiniţiate” procedurile pe care atât personalul medical cât şi direcţiile de sănătate publică, managerii spitalelor şi autorităţile locale trebuie să le pună în practică şi să le respecte, în contextul noului coronavirus.
“Focarul Suceva nu schimbă cu nimic atitudinea pe care am avut-o, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucruri. La nivel local trebuie reiniţiate proceduri pe care atât personalul medical cât şi DSP-urile, managementul spitalului dar şi autorităţile locale trebuie să le pună în practică, trebuie să le respecte”, a afirmat Tătaru, la finalul unei întâlniri de lucru avute cu premierul Ludovic Orban, la Ministerul Sănătăţii.
Potrivit ministrului Sănătăţii, personalul medical va avea prioritate la testare.
“La nivelul unităţilor sanitare din faza 1, faza 2 şi ulterior faza 3 vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare şi de echipamente sanitare de protecţie, precum şi acel număr de teste pe care toţi cei ce, conform unei anchete epidemiologice, intră într-un protocol de testare. Menţionez – personalul medical va avea prioritate la această testare. Avem grijă de personalul nostru, trebuie să avem grijă de personalul nostru. Vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri severe, vor fi şi cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă şi vom ieşi mai întăriţi”, a susţinut ministrul.
Nelu Tătaru a spus că testarea trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice, dar acestea trebuie să fie realizate “corect şi să fie ample”.
“O testare care trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice, dacă aceste anchete epidemiologice vor fi corecte şi ample. Ce am putut observa – am văzut anchete terminate la jumătate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine, nu urmăresc contacţii în sine şi care se pierd la un moment dat. Un management local al unităţilor sanitare care trebuie schimbat şi adaptat în relaţia cu personalul medical. Nu mă încălzeşte cu nimic să văd că sunt stocuri de echipamente dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie reaşezată ca primă linie UPU, ATI, boli infecţioase, iar apoi celelalte. (…) Cum avem Suceava – în care tot DSP-ul este în carantină în acest moment, o parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi şi a trebuit să aducem echipe din centrele universitare Iaşi, inclusiv directori, ca să putem începe anchetele în acele zone – vă daţi seama unde ne găsim”, a arătat ministrul.
El a spus că în prezent există protocoale care prevăd că persoanele ce vin în spitale cu infecţie respiratorie şi au teste negative la gripă să fie testate pentru coronavirus. ”În condiţiile în care vom regândi ca cei care sunt cu simptomatologie uşoară şi medie să fie trataţi acasă sub supraveghere medicală, în mare parte şi de voluntari, iar cei care sunt cadre medicale cu această simptomatologie uşoară vor merge chiar în spitale şi vor îngriji bolnavii”, a mai spus Tătaru.
Nelu Tătaru a preluat joi portofoliul de la Sănătate, după ce Victor Costache a demisionat din funcţie.
Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a transmis, joi, membrilor Guvernului că, pentru a nu avea în ţară “o altă Suceavă”, contează pe ajutorul lor, astfel încât situaţiile asemănătoare înregistrate la alte spitale din ţară în contextul pandemiei COVID-19 să poată fi controlate corespunzător, potrivit Agerpres.