Smiley câştigă sume colosale din reclame şi emisiuni, de ordinul sutelor de mii de euro. “Numai din reclame, prezentatorul de la ”Romanii au talent” a primit 200.000 euro pe contractul cu Huawei, 70.000 euro pe o campanie online cu chipsurile Lays. În ce privește emisiunile de televiziune, artistul Smiley dispune de 100.000 de euro pe sezon, la emisiunea ”Românii au talent”, iar la ”Vocea României” a avut 150.000 de euro pe sezon”, a dezvăluit impact.ro.
„În ce privește partea de Youtube, Smiley face bani în fiecare zi, sumele fiind între 15 și 314 dolari pe zi. Mai mult decât atât, Smiley câștigă pe lună, din YouTube între $491 – $7.900 de dolari. Pe an, artistul face între $5.900 dolari și 94.200 de dolari.”, a mai relatat sursa citată. Smiley are profituri şi din muzică, dar nu atât de mari. Artistul şi-a înfiinţat, în 2006, firma „HaHaHa Prodution SRL”, o casă de discuri şi producţie muzicală independentă. De atunci, aceasta produce mai multe genuri muzicale, atât pentru artiştii proprii, cât şi pentru alte case de discuri.
Smiley câştigă sume colosale. Firma a fost mereu pe profit
De când Smiley a înființat firma, aceasta a facut mereu profit, cu excepţia lui 2007, când s-a înregistrat o pierdere minimă, de 13.897 lei. În 2017, „HaHaHa Prodution SRL” a bifat un profit net de 484.175 de lei. În 2016, firma i-a adus un profit de 633.197 de lei, în timp ce, în 2015, câştigul a fost de 259.777 de lei. Din 2011 până în 2017, firma a făcut un profit total de aproximativ 3,3 milioane de lei, adică 730.000 de euro.
Ultimele rezultate de la Ministerul de Finanţe, valabile pe 2018, arată că „HaHaHa Prodution SRL” a avut un profit de 424.371 lei, adică aproximativ 90.000 de euro. Astfel, în ultimii 8 ani, firma i-a adus lu Smiley câştiguri totale de peste 820.000 de euro, ceea ce înseamnă că, în curând, el va bifa un profit de un milion de euro.