Tragedie la Madrid. Cel puțin 19 persoane au murit într-un azil de bătrâni, din cauza focarului de coronavirus

0
106

Amplasat în vestul capitalei Spaniei, azilul „Monte Hermoso” a devenit unul dintre cele mai mai mari focare de coronavirus din Spania. „Probabil că mai mulți oameni vor muri aici”, susțin surse din sistemul de sănătate spaniol.

Un purtător de cuvânt al companiei care administrează azilul respectiv a confirmat, marți, numărul morților și a adăugat că angajații fac tot posibilul pentru a salva vieți. În ultimele ore, Ministerul Sănătății din Spania a trimis acolo mașini de oxigen. La rândul său, Spitalul Clinic „San Carlos” a trimis mai multe cadre medicale la azilul în care COVID-19 face ravagii.

Cu toate acestea, Ana Ruíz, o femeie a cărei mamă a murit la vârsta de 86 de ani în azilul iberic, a dezvăluit că locația nu a avut până acum mașini de oxigen pentru îngrijirea bolnavilor. De asemenea, acesta a mai spus că azilul nu a beneficiat, până marți, de ajutor din partea spitalelor.

Până acum, 11.409 de spanioli au fost depistați cu coronavirus. 509 dintre aceștia au murit. La nivel mondial, 189.196 de persoane au fost contaminate cu COVID-19, iar 7.511 au decedat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments