Celebrele frigidere pe care le vedem prin filmele americane, cunoscute la noi pe frigidere side-by-side, devin tot mai populare și la noi în țară. E adevărat, pentru un asemenea frigider ai nevoie de o bucătărie încăpătoare și dimensiunile sale se justifică doar dacă sunt mai mult de doi membri în familie sau în casă.
Dacă obișnuiești să cumperi cantități mari de alimente mai rar, în loc să cumperi puțin și des, atunci s-ar putea ca un frigider side-by-side să fie o alegere bună și pentru tine. Mai ales în perioada de izolare, când cu toții ne facem rezerve mai mari de alimente.
Asigurând mult mai mult spațiu de depozitare a mâncărurilor și băuturilor, dispunând de tehnologii inovatoare și având o prezență „masivă” pe parte de design, frigiderele-congelatoare Side-by-Side vă aduc într-o cu totul altă dimensiune de depozitare a alimentelor! Și oferă un volum mult superior clasicelor frigidere sau combine frigorifice. Nu e de mirare că ultimii ani au înregistrat o creștere a popularității acestui tip de frigider.
Care sunt avantajele acestui tip de frigider?
- Mai mult spațiu la interior
Măsurile generoase ale acestor frigidere side-by-side permit un spațiu imens de depozitare în interior. Mult mai mult decât la o combină frigorifică. În plus, structura pe două coloane, cu două uși, una pentru frigider, cealaltă pentru congelator, îl fac și mai practic. Este ideal pentru casele cu mulți membri și în care se achiziționează multe alimente deodată. Aceste frigidere sunt imense, având o capacitate minimă de nu mai puțin de 500 litri, unele dintre ele ajungând să aibă chiar și 800 litri.
- O organizare mai eficientă
Alimentele și produsele de la interior pot fi depozitate pe zone diferențiate (legume, fructe, băuturi etc). Asta îți permite ca, atunci când îl deschizi, să știi de la bun început unde găsești ceea ce cauți în frigider. E adevărat, însă, că și celelalte tipuri de frigidere au început, în ultimii ani, să aloce zone și sertare speciale pentru fiecare tip de alimente.
- O iluminare mai bună la interior
Frigiderele side-by-side au lumini dispuse în diverse puncte la interior, astfel că nu există spații întunecate sau ascunse. În plus, au încorporate lumini LED, pentru ca și consumul de energie să fie unul cât mai scăzut.
- Rafturile ușor ajustabile
Nu foarte des luăm acest aspect în calcul, dar posibilitatea de a rearanja rafturile la înălțimi diferite, în funcție de necesități și de alimentele depozitate în fiecare moment la interior fac din aceste frigidere o adevărată binecuvântare.
- Dispenser de apă și gheață
Majoritatea modelelor side-by-side au încorporate cele două tipuri de dispensere, de apă și gheață, pe care le poți folosi fără să deschizi frigiderul.
- Acces mai simplu
Pe lângă capacitatea enormă pe care o are, marele avantaj al acestui tip de frigider este acela că poți avea acces rapid la alimentele congelate, cât și la cele proaspete. Mâncărurile sau alimentele la care apelezi mai des pot fi puse la vedere, în partea de sus a frigiderului, respectiv a congelatorului, în timp ce acele alimente pe care dorești să le păstrezi pe perioade mai mari de timp pot fi puse pe rafturile de jos.