Digi, Orange și alți operatori plătesc statului 531 milioane lei. Ce primesc de acești bani?

Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone și Telekom au finalizat procesul de a-și securiza licențe pentru banda de 2.100 MHz. ANCOM a anunțat oficial finalizarea demersului.

0
86

Licența pentru 5G e încă într-un punct incert în România. Au fost comunicate prețurile, dar încă nu a fost stabilită o dată oficială de derulare. Totuși, până atunci, Digi | RCS-RDS, Orange, Vodafone și Telekom au trecut prin alt proces.

Toți operatorii au trebuit să plătească o taxă de prelungire a licențelor în banda 2.100 MHz. Orange și Vodafone au avut de plătit câte 30 de milioane de euro. Acum, licența e valabilă între 1 aprilie 2020 și 31 decembrie 2031.

De cealaltă parte, Digi | RCS-RDS și Telekom au de plătit până la 30 noiembrie 2021 câte 25 de milioane de euro. Vor fi prelungite începând din ianuarie 2022. Per total, din această prelungire a licențelor, statul câștigă acum peste 289 de milioane de lei (la cursul BNR din 2 aprilie – 60 milioane euro). Per total, la cursul din 2 aprilie, suma se ridică la aproape 531 milioane lei.

Sigur, cele 50 de milioane de euro plătite de Digi | RCS-RDS și Telekom vor fi diferite la momentul finalizării plății, pentru că o vor face în lei.

De ce plătesc Orange, Digi | RCS-RDS, Vodafone și Telekom acești bani

ANCOM a transmis că Orange, Telekom și Vodafone utilizează banda de 2.100 MHz pentru furnizarea de rețele și servicii UMTS/3G. Digi | RCS-RDS o folosește pentru furnizarea de rețele și servicii UMTS/3G și LTE/4G.

Conform celor mai recente date statistice ale ANCOM, la jumătatea lui 2019, în România erau 19,6 milioane de conexiuni la internet mobil. Dintre acestea, 84% erau conexiuni 3G și 4G. Totodată, tot la jumătatea anului trecut erau 22,3 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă.

Dincolo de acest caz, Digi, Orange, Vodafone și Telekom au următoarele prețuri propuse de ANCOM pentru 5G, atunci când va fi derulată licitația:

  • 45 milioane euro pentru un bloc pereche de 5 MHz în banda de 700 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 11,25 milioane euro pentru un bloc nepereche de 5 MHz (SDL) în banda de 700 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 30 milioane euro pentru un bloc pereche de 5 MHz în banda de 800 MHz / valabilitate: 10 ani
  • 5 milioane euro pentru un bloc nepereche de 5 MHz (SDL) în banda de 1500 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 6 milioane euro pentru un bloc pereche de 5 MHz în banda de 2600 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 1 milion euro pentru un bloc nepereche de 5 MHz în banda 3400-3490 MHz pentru perioada 2020-2025 / valabilitate: 6 ani
  • 3,5 milioane euro pentru un bloc nepereche de 10 MHz în banda 3400-3800 MHz pentru perioada 2026-2035 / valabilitate: 10 ani
0 0 votes
Article Rating


SURSĂplaytech.ro
Articolul precedentAlex Dima, mesaj furios: „I-am lasat sa ne conduca. Suntem in aceasta situatie din cauza unor imbuibati, slugi, spagari, lacomi, hoti, netrebnici si nemernici!”
Articolul următorPedepse dure pentru medicii care demisionează pe timp de pandemie: anunțul oficial al lui Orban
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments