Genocidul URSS și Marea Foamete. Mărturiile zguduitoare ale unei supraviețuitoare: ”Părinții au mâncat hălci din copilul mort, apoi au murit și au avut aceeași soartă!”

În ꞌ46, ”mama Sașa” – așa îi spun cunoscuții, deși eu mă încăpățânez, din motive legitime și lesne de priceput, să o numesc ”mama Alexandra” – era doar o copilă. Întreaga sa familie urma să fie distrusă programatic în anii următori, prin foamete, confiscarea averii, crimă, deportări și lagăre siberiene. I-a știut întotdeauna pe criminali, atunci și acum: ”Marea foamete a început în ’46, iar în ’47 era straşnică. Oamenii mureau pe capete, picau de foame și se prăpădeau în chinuri. Vinovatul a fost Stalin, criminalul. El a decis să ia pâinea basarabenilor, să-i lase pe copii să moară. Foametea a fost organizată de URSS. Aşa ne-am trezit că ne-au năvălit miliţienii Selsovietului (nivelul administrativ de bază, un district rural în Uniunea Sovietică – n.a.), care ne-au luat toate cele necesare vieţii – grâul, secara, păpuşoiul, cartoafele, pătlăgelele… toate, toate roadele pământului…”.

De-a dreptul abominabile sunt cazurile de canibalism descrise de Alexandra Racoveț: părinții care consumă hălci din carnea copilului răpus de foame au parte de aceași tratament după o moarte în chinuri. La fel de grotești sunt pasajele în care oamenii înfometați mănâncă flori de salcâm, ”cocoțați ca niște ciori în copaci”, pentru ca mai apoi să moară pe capete și să fie îngropați de-a valma, într-o ladă înjghebată la repezeală, totul transformându-se într-o nouă hecatombă.

Mama Alexandra își amintește de bătrânii și copiii care scurmau în colbul uliței după grăunțele căzute din sacii transportați la colhoz – nu, cuvintele ei simple și directe nu descriu vechi pânze flamande, ci scene cotidiene din iadul genocidar al URSS: ”Când grâul era descărcat la depozitul colhozului, din saci mai picau câteva grăunţe amărâte. Bătrâni, tineri, femei şi copii umblau în genunchi după bobiţele alea nenorocite, ca nişte păsări de curte. Scormoneau în ţărână şi le mâncau crude. A fost iadul pe pământ, ce să mai grăim noi… Să nu mai dea Dumnezeu la nimeni!”.

De notat că Marea Foamete nu este încă suficient cercetată. În funcție de surse, numărul oamenilor care au murit de foame și boli în perioada 1946-1947 în Basarabia variază de la 115.000 la 216.000, 250.000 și 300.000, acestora adăugându-se alți 350.000 de oameni, care au fost afectați de malnutriție, dar care au supraviețuit. În timpul foametei au fost înregistrate 39 cazuri de canibalism în diverse localități ale Basarabiei.

Interviul Alexandra Racoveţ integral .