MANDAT DE ARESTARE ANULAT! Familia victimei lui Mario Iorgulescu, reacție sfâșietoare după decizia judecătorilor: “Fiul meu putrezește, iar al lui trăiește frumos în lux”

0
189

Familia lui Dani Vicol, tânărul ucis în urmă cu mai bine de șapte luni într-un accident rutier de către Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, a fost devastată din nou după ce a aflat că mandatul de arestare emis pe numele junelui fostului mare fotbalist, a fost anulat de către Curtea de Apel.

Decizie incredibilă a judecătorilor în cazul lui Mario Iorgulescu. Curtea de Apel București a admis cererea avocatului familiei de a anula mandatul de arestare.emis pe numele fiului lui Gino Iorgulescu, după ce tânărul a ucis un om cu bolidul său de lux în septembrie, anul trecut. Vă reamintim faptul că Mario Iorgulescu a fost găsit de polițiști beat și drogat cu cocaină, în urma accidentului.

Reacție sfâșietoare a familiei victimei lui Mario Iorgulescu: “Fiul meu putrezește, iar al lui trăiește frumos în lux”

Pe 5 martie, Tribunalul București admitea cererea procurorilor de a emite un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Iorgulescu Junior se afla într-o clinică din Italia pentru a se recupera în urma accidentului, dar nu a mai fost de găsit. Astfel a fost dat în urmărire internațională de către organele statului. Avocaţii lui Mario Iorgulescu au contestat decizia Tribunalului şi au avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti,  dispunând ca cererea procurorilor să se rejudece.

Familia lui Dani Vicol, tânărul care nu a avut nicio șansă să scape cu viață în urma accidentului produs de Mario Iorgulescu, cel care avea o viteză de 162 km/oră în urma impactului, varsă lacrimi amare după aflarea deciziei luate astăzi de judecători. Au vrut doar dreptate pentru fiul lor, însă încep să își piardă speranța că acest lucru se va întâmpla:

Pentru noi este o zi la fel de tristă precum cea în care a murit copilul nostru. Soția plânge fără oprire. Noi cerem dreptate pentru copilul nostru, dar acest lucru nu este posibil pentru cei săraci. Oamenii bogati fac ce vor în țara asta, pentru ei nu există legi. Sunt atâtea luni în care nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne uităm la casete video cu copilul nostru și să ne întrebăm de ce ne-a dat Dumnezeu tocmai nouă o asemenea durere. Ceea ce se întâmplă este pur și simplu o bătaie de joc. Știam că asta se va întâmpla, am spus demult public că Gino îl va scăpa pe băiatul lui de închisoare. Fiul meu putrezește, iar al lui trăiește frumos în lux, nu îl întreabă nimeni, nimic”.

Familia victimei lui Mario Iorgulescu, reacție sfâșietoare după decizia judecătorilor: “Fiul meu putrezește, iar al lui trăiește frumos în lux”

Familia victimei lui Mario Iorgulescu, reacție sfâșietoare după decizia judecătorilor: “Fiul meu putrezește, iar al lui trăiește frumos în lux”

Mario Iorgulescu sub influența cocainei și a alcoolului în momentul producerii accidentului

Potrivit procurorilor, pe data de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu s-a urcat beat și drogat cu cocaină, la volanul mașinii sale, un bolid de lux de 250 000 de euro, ce poate dezvolta o putere de 700 de cai. În timp ce se deplasa dinspre satul Gulia spre un club din Parcul Herăstrău, a călcat pedala de accelerație până la 162 km/h, pe o porțiune de drum în care limita maximă este de 50 de km/h. A pătruns pe culoarea roșie a semaforului de la intersecția dintre Șos. Chitilei și Str. Steodor Neagoe, apoi s-a urcat cu mașina pe un scuar, a pătruns pe contrasens, iar la viteza de 143 de km/h a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar. Șoferul acestuia a decedat pe loc. Anchetatorii subliniază faptul că Mario Iorgulescu nu a frânat deloc în momentul în care a pătruns în intersecție pe culoasrea roșie a semaforului, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum, scrie Digi24.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments