Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.
Ce nu se face în Săptămâna Albă
În Săptămâna Luminată, nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.
Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare. Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.