După o serie de probleme, programul IMM Invest a fost până la urmă demarat. Chiar dacă problemele la care ne refeream ridică unele întrebări privind cât de pregătite sunt autoritățile pentru a trece cu adevărat la digitalizare, avem totuși dovada că se poate, chiar dacă există lacune pe care trebuie să le depășim.
Prin IMM Invest, se oferă acces întreprinderilor mici și mijlocii la credite pentru investiții și capital de lucru. Reamintesc că, conform definiției legale, termenul de IMM se referă la companiile (societăți, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, la care se adaugă ONG-urile cu activități economice) cu mai puțin de 250 de angajați și care au cifra de afaceri de până în 50 de milioane de euro (echivalentul în moneda națională).
Programul IMM Invest oferă garantarea de către stat a creditelor obținute de aceste afaceri de la bănci , dobânda fiind subvenționată integral de stat, ca și comisionul de risc – care în mod normal ar fi trebuit achitat de firme – până la finele anului în curs.
Înscrierea în program nu reprezintă însă și garanția acceptării respectivului IMM. Chiar dacă vorbim de un număr posibil nelimitat de participanți la program, înscrierea garantează doar evaluarea eligibilității firmei, pentru ca decizia finală să rămână în sarcina băncii. Valoarea cumulată a finanțărilor poate merge până în 10 milioane de lei, dar în cazul microîntreprinderilor ea este mai mică, de 500.000 de lei, iar pentru întreprinderile mici de 1.000.000 de lei.
Un aspect important în permiterea accesului în acest program este performanța economică a candidatului. Alături de aceasta, se impun și alte condiții: posibilul beneficiar să nu fi trecut prin insolvență, executare silită, închidere, dizolvare, lichidare, concordat, să nu fie în litigiu cu MFP sau bănci și să nu înregistreze restanțe la buget.
Solicitantul poate depune cererea de accedere la IMM Invest la o singură bancă, urcând pe platforma electronică documentele solicitate, care vor fi trimise automat către instituția creditoare. Însă sunt excluse automat companiile care caută să obțină cofinanțarea unui proiect pe fonduri europene, vorbind aici de linii diferite de ajutorare care nu se pot suprapune. Liber profesioniștii (precum avocații) nu intră în categoria IMM, deci nu pot depune cerere de includere în program. Dar cei care vor beneficia de el pot, în situația în care își permit, să ramburseze anticipat suma împrumutată fără nici o dobândă.
Pe perioada creditului, IMM-urile nu au voie să își disponibilizeze angajații, lucru asumat printr-o declarație în scris, până la data de 31 decembrie 2020. Aici nu intră demisiile lor, concediile fără plată (care pot fi cerute numai de aceștia) sau șomajul tehnic, care nici el nu este considerat concediere – pentru cei interesați, cererile pentru șomaj tehnic adresate statului se depun de firme începând cu 1 mai, folosind numai site-ul www.aici.gov.ro, cu obligativitatea operării suspendărilor în Revisal. Nerespectarea acestor condiții duce la rambursarea integrală a ajutorului de stat, la care se adaugă dobânzile aferente.
Printre obligațiile pe care și le asumă IMM-urile care beneficiază de acest program de ajutor se numără păstrarea documentației vreme de 10 ani, pe care trebuie să o pună la dispoziția autorităților atunci când este solicitată, și facilitarea controlului asupra utilizării sumelor primite.