„Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister„, se arată în propunerea legislativă înscrisă pe ordinea de zi.
Proiectul de Lege pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 prevede:
La decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătății acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie
Urmașii cadrelor medicale decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid 19 au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale le-au avut la data decesului. Dacă mortul nu are urmași, părinții lui vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș.