Premierul Ludovic Orban – într-o intervenție la România TV – a declarat că profesorii trebuie să țină cursurile prin toate mijloacele și să ”își facă treaba”, tocmai pentru ca anul școlar să nu fie înghețat din cauza crizei medicale actuale. Deocamdată, cel puțin, din cele transmise de premier, o astfel de soluție nu este luată în calcul.
”N-a existat nicio discuție pe tema șomajului tehnic la cadrele didactice, a spus premierul. Profesorii să țină orele prin toate mijloacele, online, și să-și facă treaba, astfel încât să nu fie înghețat anul școlar. Nu avem în vedere această soluție”, a adăugat Ludovic Orban.
La rândul său, Monica Anisie, ministrul Educației, a precizat că – în acest moment – nu este luată în calcul varianta înghețării anului școlar, iar toate deciziile vor fi luate în funcție de cum va evolua criza coronavirusului în România.
”În acest moment, nu se ia în calcul repetarea anului școlar! Ministerul Educației lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de învățământ din statele UE. Nu se pune problema înghețării anului școlar! Lucrăm în acest moment la mai multe scenarii pe care le vom face publice în momentul în care vom avea o situație clară cu privire la stare de urgență în care ne aflăm”, a spus ministrul Monica Anisie, la Realitatea Plus.
“Suntem încă sub incidența decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (n.red. – decretul pentru starea de urgență), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toți să ne știm copiii în siguranță și sănătoși”, a mai spus Monica Anisie.