Cobai erotici la Spitalul Arcadia! Bolnavi obligați să facă nudism pe holurile spitalului patronat de familia Fiterman

Industria Arcadia patronată de familia Fiterman este un putregai frumos ambalat.

0
6618

Deficiențe grave de ordin sanitar sau care țin de încălcarea unor proceduri concurențiale, au fost sesizate de reporterii 7Est. Pacienții consultați la Clinica de Gastroenterologie de pe Sărărie sunt expuși într-un mod dezumanizant în fața celorlalți pacienți. După ce li se face clismă, pacienții sunt trimiși la toaleta situată pe hol, lângă recepție. Până la toaletă, cei mai bătrâni pacienți se scapă pe ei, direct pe hol, în fața pacienților care așteaptă. Transparența halatelor face ca corpurile pacienților să nu aibă niciun secret de acoperit. Fiind despicate la spate, cei mai mulți pacienți circulă cu fesele la vedere. La această clinică nu există asigurată intimitatea pacientului și, implicit, nici un circuit intern care să asigure deplasare post-procedură a pacienților, în condiții de decență, către un grup sanitar.

O situație revoltătoare care nu se întâlnește nici măcar în cele mai subfinanțate spitale de stat, poate fi întâlnită în cel mai titrat spital privat din Moldova.  Pacienții consultați la Clinica de Gastroenterologie / Radiologie și Imagistică Medicală de pe Sărărie sunt nevoiți ca după clismă să iasă pe holul de așteptare și să treacă printre pacienți până la toaletă, îmbrăcați doar în halate transparente, deschise la spate, fapt ce permite etalarea feselor și altor părți anatomice de față cu copii sau adulți de ambe sexe. Pacienții mai în vârstă se mai scapă câteodată pe hol, de la cabinet la toaletă și invers, iar pacienții calcă în fecalele acestora sau sunt nevoiți să iasă afară din cauza mirosului, până ce femeia de serviciu este sesizată de cineva din rândul personalului.  Pentru o astfel de intervenție, spitalul trebuia să asigure un circuit intern pentru pacienți, cu toaletă proprie pentru această secție. Expunerea pacienților la astfel de situații dezumanizante nu a fost sesizat până acum niciunei instituții abilitate.

Pacienți puși în pericol de ignoranța medicilor

În plină pandemie de coronavirus, mulți dintre medicii acestui spital nu respectă normele de securitate față de pacienți. Parte dintre medici își pun fulare peste nas in loc de măști, iar în loc de halat sau alt echipament medical, își întâmpină pacienții în paltoane. Este puțin probabil să credem că Spitalul Arcadia nu are fonduri pentru dotarea personalului medical împotriva infectării sau răspândirii cu acest virus.

Am avut programare pentru o consultație și interpretarea unor rezultate.  Doctorul a ieșit din cabinet, iar la întoarcere mi-a cerut investigațiile și s.a retras în cabinet, lăsându-mă pe hol. Nu știu ce consultație a fost asta. A venit ulterior o asistenta și mi.a luat fișa de investigație, pe care a completat-o. Am continuat să stau pe hol, fiind consultat în lipsă”, este o altă situație, expusă de Alin Cohal, un pacient al unei clinici ce funcționează la Spitalul Arcadia de pe Sărărie.

Pacienții Arcadia Hospital, tratați doar cu medicamente de la Fiterman

Alți pacienți ne-au sesizat și alte aspecte destul de grave în funcționarea acestei unități medicale. Un cadru didactic de la o grădiniță de lângă Spitalul Arcadia de pe Cicoarei, ne-a sesizat faptul că la această unitate medicală nu există un serviciu de urgențe destinat copiilor.

Unul dintre copii a prezentat anumite simptome, specifice unui virus, depășind competențele personalului care deservește cabinetul nostru medical, așa că coordonatorul de grupă s-a deplasat cu copilul la Spitalul Arcadia, cu consimțământul părinților care erau în imposibilitatea de a ajunge în timp util. Odată ajunși la spital, chiar dacă copilul era roșu la față, congestionat tot, și de abia mai răsufla, personalul de acolo și-a declinat orice răspundere și a spus că nici nu se pot uita la copil, dacă acesta nu este însoțit de părinți”, ne-a declarat un cadru didactic, sub protecția anonimatului.

Potrivit altor pacienți, medicii de la Arcadia au ordin să prescrie pe rețete doar medicamente produse de Fiterman Pharma, în fapt cei care patronează  Spitalul Arcadia.

Contactat telefonic, Sorin Nistor, directorul medical al Spitalului Arcadia, nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la aspectele sesizate de 7Est.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments