DIN CE CÂȘTIGĂ VULPIȚA BANI ACUM, DUPĂ CE A FOST „ZBURATĂ” DE LA ACCES DIRECT

Serialul cu Vulpița și Viorel pare să fie pe final. Veronica Stegaru se poate lăuda cu ceva câștiguri fabuloase în urma aparițiilor sale publice, dar oare din ce mai face bani acum, în plină pandemie, după ce a fost „zburată” de la Acces Direct?

0
206

Antena 1 a primit amenzi consistente din partea CNA, din cauza celor doi, iar colaborarea cu Vulpița s-a încheiat, în cele din urmă, fiindcă totul are un final, chiar și atunci când este vorba despre lupta pentru audiențe. Mirela Vaida spune că Vulpița și Viorel au ”doze de naivitate”, însă sunt autentici. Și, mai spune Mirela Vaida, de-a lungul timpului s-a exagerat foarte mult în legătură cu acest subiect.

„Lumea a înțeles că ei (n.red. – Vulpița din Vaslui și Viorel Stegaru) sunt autentici. Au doze de naivitate din cauza locului din care vin, a mediului și condițiilor materiale, educaționale, politice. Ei sunt niște victime, iar noi i-am luat cu sensul de a încerca să le dăm o altă cotitură în viață. Ce mă doare pe mine cel mai tare este că se exagerează. De ce? Pentru că audiența este mare. Dacă audiența nu ar fi fost mare, concurența și toți cei care au interesul ca acest subiect să dispară de la televizor nu ar fi avut nicio problemă cu noi”, a spus Mirela Vaida.

Deși s-a spus că Vulpița și Viorel primesc 100 de euro pe o singură apariție la Antena 1, momentul în care a fost „zburată” de la Acces Direct a fost unul extrem de dificil pentru Veronica Stegaru, căci, practic, nu mai are nicio sursă de venit.

Cu toate acestea, colaborările muzicale cu Axinte și Rafaelo i-au adus vizualizări record pe Youtube și știm cu toții că din Youtube se câștigă bani foarte mulți, așa că nu se plânge deloc. Melodiile sale îi aduc vizualizări în continuare, iar vizualizările înseamnă bani!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments