Fost director OMS: Noul coronavirus a fost subestimat

Experţii însărcinaţi cu consilierea UE în materie de sănătate au subestimat riscul reprezentat de noul coronavirus în cursul unei reuniuni care a avut loc la 18 februarie, relatează AFP, citat de Agerpres.

0
40

Cotidianul spaniol a declarat că a consultat procesul-verbal al unei reuniuni a consiliului consultativ al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC, acronimul în limba engleză), cu sediul în Suedia, unde participanţii au considerat ″puţin crescut″⁣ riscul pentru populaţie şi ″⁣scăzut până la moderat″⁣ pentru sistemele sanitare din UE.

Până în prezent, Europa nu a detectat decât aproximativ 40 de cazuri de coronavirus, majoritatea fiind de la persoane care au venit din Asia. Trei zile mai târziu, a fost detectat un focar în Lombardia, în nordul Italiei, care de atunci a înregistrat peste 32.000 de morţi.

Cu toate acestea, unele ţări au anunţat măsuri în cadrul acestei reuniuni de două zile. Irlanda (1.547 de morţi) a anunţat că a ″declarat urgenţă sanitară şi s-a aprovizionat″⁣ cu echipamente de protecţie personală (PPE) pentru îngrijitori, în timp ce alte ţări au raportat că întâmpină dificultăţi să le procure pe piaţa internaţională.

Lipsa EIP a fost grav resimţită în cele mai afectate ţări de pandemie, cum ar fi Spania, care a înregistrat peste 27.700 de decese.

Germania a anunţat în cursul acestei reuniuni că ″a distribuit protocoale de testare PCR în peste 20 de spitale″⁣ şi că a ″⁣efectuat peste 1.000 de teste″⁣. Germania a desfăşurat o politică de testare sistematică, numărul deceselor cauzate de COVID -19 fiind până în prezent de 8.000.

“Virusul a fost subestimat”, a declarat pentru El Pais Daniel Lopez, fost director la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Un alt expert, Joan Ramon Villalbi, al Societăţii Spaniole de Sănătate Publică şi administraţie sanitară, a subliniat că istoricul epidemiilor de coronavirus nu sugerează răspândirea pe care a cunoscut-o noul coronavirus.

ECDC este în mod special responsabil pentru a asigura ″detectarea precoce şi o analiză a ameninţărilor emergente pentru UE″⁣ şi ″⁣ajutarea ţărilor UE să se pregătească pentru epidemii″⁣.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments