Viața lui Irinel Columbeanu s-a transformat simțitor în ultima perioadă. Celebrul afacerist pare că a renunţat la lux şi trăieşte simplu, ca un om de rând. În câteva luni, din cauza datoriilor, a pierdut impunătoarea vilă din apropierea Capitalei, iar Bentley-ul cu care făcea senzație pe vremea când era căsătorit cu Monica Gabor a fost scos la vânzare, la un preț de doar 29.000 de euro.
Ulterior, omul de afaceri s-a mutat într-un complex rezidențial de la marginea Capitalei, dar și de acolo a fost nevoit să plece, iar, de curând, a fost văzut în zona unui ansamblu de locuințe din Colentina.
Miliardarul de la Izvorani a încercat cu toate forțele să-și protejeze averea și a contestat decizia de executare silită, pe care banca cu care se judecă de ani buni a obținut-o în instanță. Din câte se pare, Irinel Columbeanu nu a prea avut succes. Este vorba despre un lung proces, care se judecă de mult prin tribunale. Instanțele au decis executarea silită a fostului miliardar, omul de afaceri a făcut contestație. Dar… Cea mai recentă sentința a fost clară pentru Irinel Columbeanu: contestația a fost respinsă, ca neîntemeiată!
„În motivare, contestatoarea a arătat că, în acest moment, dosarul de executare nr. 836/2012 este suspendat ca urmare a situației juridice a debitorului principal, care în prezent se află în procedura generală de insolvență, iar conform art. 75 alin. 1 din legea nr. 85/2014 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Față de această împrejurare, apreciază că nu poate fi executat silit nici garantul ipotecar”.