Primarul Iașului, Mihai Chirica a semnat certificatul de urbanism pentru Spitalul Regional de Urgență

Veste îmbucurătoare pentru întreaga comunitate ieșeană. Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a eliberat certificatul de urbanism pentru începerea construcției Spitalului Regional de Urgență Iași.

0
149

Solicitarea a venit chiar de la Ministerul Sănătății. În urmă cu două luni Comisia Europeană a comunicat oficial aprobarea finanțării europene pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Iași.

„În cursul zilei de astăzi, 20 mai 2020, am semnat certificatul de urbanism necesar continuării proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Iași, în urma comunicării oficiale primită de la Comisia Europeană privind aprobarea finanțării lui. Sunt extraordinar de bucuros că acest proiect vital pentru Iași, pentru regiunea Moldovei și pentru întreaga țară continuă cu pași repezi, mai ales ținând cont de situația deosebită cu care ne confruntăm. Valoarea proiectului este estimată la circa 470 de milioane de euro, din care 361 milioane construcția, iar 99 milioane dotările medicale. Durata de realizare a investiției, conform studiului de fezabilitate, este de 84 de luni, durata efectivă de construcție fiind de 48 de luni. Doresc să mulțumesc tuturor persoanelor din Ministerul Sănătății, Guvernul României sau din cadrul altor autorități, care s-au implicat în realizarea acestui proiect și, desigur, colegilor mei.”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Demersurile pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Iași au început încă de la sfârșitul anului 2016. Municipalitatea ieșeană a fost aprobat transmiterea unui teren în suprafață de 120.000 de metri pătrați, situat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății. Primăria municipiului Iași a realizat toate studiile necesare pentru a obține avizele conform legi. Astfel s-au obținut următoarele avize:

de mediu, de oportunitate, al Comisiei de urbanism, al Comisiei de circulație, al Comisiei de versanți, ANIF, GIS Cadastru, Poliției Rutiere, SRI, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Agriculturii, Autorității Aeronautice Civile Române și Administrației Naționale „Apele Române”, avizele pentru alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, telefonie, salubritate, securitate la incendiu, protecție civilă și sănătatea populației și, în cele din urmă, avizul unic din partea Consiliului Județean.

Pe 21 martie 2018 a aprobat în unanimitate Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgență.

Spitalul Regional de Urgență de la Iași va avea 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută şi 74 pentru îngrijirea critică. Unitatea medicală va fi una performantă și va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă, urmând a fi dotată cu tehnologie de ultimă generaţie.

Conform studiului de fezabilitate, durata de realizare a investiţiei, este de 84 de luni, durata efectivă de construcţie fiind de 48 de luni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments