O femeie din Vâlcea și-a ucis propria mamă, după ce a strâns-o de gât cu sânge rece. Aceasta nu mai suporta boala mamei sale și nici presiunea din familie, după cum chiar ea le-a povestit oamenilor legii, despre fapta sa.
Potrivit informațiilor oferite de voceavalcii.ro, femeia le-a mărturisit oamenilor legii că nu mai făcea față problemelor din familie din cauza bolii de care suferea mama sa.
După ce și-a ucis mama, a sunat la 112
Imediat după ce a comis crima îngrozitoare și și-a strâns mama de gât până nu a mai respirat, femeia din Vâlcea a sunat de urgență la 112 și a povestit tot ce a făcut, mai notează sursa citată. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să facă nimic pentru a o salva pe bătrână, declarând decesul acesteia.
„Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigații Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, se arată intr-un comunicat al Parchetului.
Crimă șocantă pe platforma Zoom
O crimă terifiantă a avut loc în timpul unei conferințe online cu peste 20 de persoane, ținută pe aplicația Zoom. Un american de 32 de ani și-au ucis tatăl în timp ce acesta era într-o întâlnire online.
Thomas Scully-Powers şi-a înjunghiat mortal tatăl, Dwight Powers, în vârstă de 72 de ani, joi după amiază în oraşul Amityville, portivit Agerpres. Este prima crimă cunoscută comisă în timpul unui apel video pe această platformă, a declarat poliţia din comitatul Suffolk, de la periferia New York-ului. Cei care au anunțat autoritățile au fost chiar participanţii la întâlnirea virtuală, care au fost martori la cele întâmplate, a precizat poliţia într-un comunicat. Cei care se ocupă în prezent de caz nu au stabilit încă ce au văzut mai exact cei din conferință.