Cine este Codrina Apostol urmărită de zeci de oameni pe Instagram?
Codrina Apostol, makeup artist: Codrina este mamă și soră, prietenă și soție…este un om simplu care iubește viața și se bucură de lucrurile mărunte. Trăiește în prezent și construiește amintiri pentru viitor. Știe să plângă, dar este și o luptătoare, nelăsând-se ușor dărâmată.
De ce make-up artist ?
Codrina Apostol, makeup artist: Din păcate, pictura nu putea fi o opțiune…am pierdut prea mulți ani din viată, îndreptându-mă spre o altă direcție, iar când am avut în sfârșit, șansa să mă întorc la ceea ce am iubit de când eram copil, am vrut să îmi aducă și beneficii materiale. Cu toții știm cât este de greu să trăiești din pictură, așa că am ales machiajul. Pentru mine este o altă ramură a desenului, doar că vine la pachet cu un bonus: interacțiunea umană. Am ales această meserie, pentru că ador să stau de vorbă cu femeile, pentru că reușesc să țin pensula în mână și să trăiesc mai mult decât decent, din ceea ce fac. Fac parte dintre cei norocoși, care au reușit sa-și transforme hobby-ul în meserie. Iubeam să pictez pe pânză dar am decis să înlocuiesc pensulele de picture cu unele de machiaj. Chipul fiecărui model este diferit, fie că este vorba despre culoare, formă sau textură, iar acest lucru mă intrigă. Fiecare pânză vie are o viziune, o poveste, iar rolul meu este să îi dau viață în cel mai personalizat mod cu putință. Industria de beauty nu stă pe loc și nu îți dă voie să te deconectezi, iar toată agitația din spatele procesului creative mă împlinește. Ca makeup artist am avut ocazia să lucrez cu fotografi din diferite colțuri ale lumii, să călătoresc și să îmi reînnoiesc constant bagajul de cunoștințe. Am călătorit în diferite locații în Europa pentru a-mi extinde cariera, dar și pentru a ajunge la nivelul în care să pot oferi cele mai bune servicii clientelor mele. Ca și makeup artist, sunt prezentă atât offline în Iași și în București, cât și în online în publicații precum revista Atlas, revista Dreamingless, revista Ellements, revista Manuka, revista Sicky, revista Trend Privé, revista Vogue Italia sau revist Șapte Seri. Meseria de beauty editor la cele două reviste (Șapte Seri și revist Nunta) îmi dă posibilitatea să împărtășesc cu cititorii mei, ultimele noutăți sau tehnici apărute în industria de înfrumusețare. Toate aceste informații pot fi acum găsite și pe blogul meu Muliebrity.
Cum ați reușit să vă faceți atât de mulți urmăritori?
Codrina Apostol, makeup artist: Nu știu, poate pentru că pun pasiune în tot ceea ce fac, când vorbesc. Când fac planuri, când îmi propun anumite lucruri. Este adevărat că sunt o prezență foarte activă (Codrina are un cont pe Instagram cu mulți followers – n.r.) pe online, care chiar a devenit un job. Nu am plecat cu dorința de a face acest lucru, însă la un moment dat mi-am dat seama că îmi place, că pot trăi din acest lucru și am transformat totul într-o meserie sută la sută. Este adevărat că sunt persoane care îmi urmează sfaturile, dar o făceam și înainte de avea o platformă online pe care să mă exprim. Mi s-a spus, copil fiind, că sunt un foarte bun agent de vânzări. Vindeam orice, vindeam o trăire, o pasiune, nu un obiect în sine. Îmi amintesc că mi-am convins colegii mei de școală să meargă la cursul de dans, la Palatul Copiilor din Pașcani: Adică tu nu mergi la dans? Doamne, cum este acolo, nici nu-ți poți imagina! La Pașcani nu era un curs foarte frecventat pentru a nu avea continuitate, nu era precum cele din orașele mari, cu festivități, însă am reușit să-mi conving toți prietenii. Așa a fost și în familie, unde eram cea mai mică, suntem șapte nepoți. Dacă voiam un anumit joc, atunci ăla era. Nu conta ce spuneau cei mai mari, cu toții participau la jocul meu.
Din online poți face o afacere?
Codrina Apostol, makeup artist: Trebuie să fiu onestă și să spun că am gândit-o foarte bine. Ca să pot câștiga un om în online, ceea ce își dorește toată lumea, pentru mine a fost foarte greu. Eu sunt în branșă doar de doi ani, e puțin. Poate părea o nebunie să fac ceva despre care nici nu știam cum poate fi lansat. Nu am avut pe nimeni care să mă îndrume, nu aveam prieteni în online, nici măcar nu știam cum să caut. La un moment dat, când am văzut cât de greu câștigi followers, și mă uitam la vizualizări care nici nu mai contează, mi-am dat seama că fiecare persoană care mă urmărește este foarte importantă și doar așa poți avea mai multe aprecieri. Din om în om. Apoi, onestitatea este foarte importantă, trebuie să faci și să oferi ceea ce ai promis. Nu aș putea să mint, să fac promisiuni în care nu cred, mi-ar fi rușine de oameni. Dacă eu ofer un produs care este cu totul altfel decât l-am prezentat, eu pierd enorm. Acea persoană va împărtăși cu alții dezamăgirea, va vorbi în orașul lui sau în online, care este un oraș universal, și eu voi pierde enorm. Onestitatea este literă de lege. Mi-e rușine de oameni! Timp de un an și jumătate eu nu am trăit din meseria de beauty adviser. Făceam poze, content frumos și atât, însă totul se întâmplă cu un rost în viață. Trebuie să ai răbdare și să nu te schimbi.
Cum priviți partea de social media?
Codrina Apostol, makeup artist: Nimic din ce vă așteptați! Social media, și mă refer strict la Instagram, este platforma pe care eu îmi desfășor o parte din activitate, dar și locul unde am dezvoltat prietenii, care s-au mutat ulterior în viața reală. Este a doua mea casă si, de ce nu, familie! Este locul în care dau frâu liber creativității mele și primesc răsplata cea mai de preț: aprecierea celor, care îmi sunt alături. Au fost zile grele, iar oamenii din online, fără să știe, mi-au fost alături cu un mesaj de bună dimineața sau cu o vorbă frumoasă.
Cum a început ascensiunea pe Instagram?
Codrina Apostol, makeup artist: Am început partea de online foarte târziu…prea târziu aș spune, dar acest lucru nu m-a speriat! Sunt o persoană tare ambițioasă, iar lucrurile, care sunt dificile, sunt pentru mine mici provocări, care îmi hrănesc mintea și sufletul. Creșterea organică nu este calea ușoară și poți fi tentat să folosești tertipuri. Am ales să muncesc și să investesc în mii de ore petrecute în online, ca să învăț regulile jocului. Nu am avut o creștere rapidă, din contra, dar am avut răbdare și siguranța, că ce este al meu este pus deoparte. În online este loc pentru toată lumea și tot ce trebuie să faci este să fii tu însăți. Aș putea vorbi ore întregi despre asta și chiar urma să o fac în cadrul unei conferințe, organizată la Muliebrity, dar a început pandemia.
Ce sfaturi aveți atunci când vine vorba de beauty?
Codrina Apostol, makeup artist: Nu sunt contra operațiilor estetice și nu condamn femeile care au apelat la bisturiul esteticianului. Sunt sigură că toate au făcut acest pas din dorința de a căpătă mai multă siguranță în propria persoană. Nimeni nu suportă atâta durere, decât dacă imaginea din oglindă îl dezamăgește cu adevărat. Noi, femeile, suntem dușmanii noștri, criticii noștri cei mai mari. Noi ne arătam pe stradă cu degetul, noi ne comparăm cu imagini din online și tot noi ducem această luptă cu fizicul, toată viața. Cine nu ar vrea să arate impecabil, fără riduri, fără celulită, fără vergeturi și multe altele. Ce trebuie să conștientizăm este că nimeni, nici măcar celebrele figuri feminine de peste hotare nu sunt perfecte. Viața este prea scurtă ca să fim zi de zi nemulțumite. Și eu am vergeturi, și eu am celulită, dar mă simt sexy pentru vârsta pe care o am. În ochii mamei mele sau a soțului meu sunt perfectă, și pentru că zi de zi aud asta, mi-am dat seama că doar eu mă pedepseam pentru micile imperfecțiuni estetice. Acceptă dacă cineva te laudă și încearcă să te răsplătești pentru toată munca, pe care o depui zilnic și nu doar să te critici.
Ce înseamnă pentru dvs. familia?
Codrina Apostol, makeup artist: Cel mai greu este să încerci să descrii în cuvinte iubirea. Pot să vă spun de ce nu s-a schimbat nimic în sentimentele mele față de acest om, după atâția ani, dar iarăși mi se pare insuficient. Tastând aceste cuvinte, mi se pare că nu au forța sentimentelor care zac în mine. Mi-ar fi prins bine să am un buton pe care să îl pot apăsa și să vă povestesc cu voce tare iubirea mea pentru el. Am fost cucerită cu un gest mărunt pe care l-a făcut și pe care nu îl voi uita – a deschis ușa unei doamne care făcea curat în scara blocului și a zis “săru’mâna”! Pe loc, am înțeles că este acel tip de bărbat, care respectă femeia și mai ales femeia care muncește…intre timp nimic nu s-a schimbat! De la Tudor am învățat să dau și să nu am așteptări, am învățat că totul va fi bine și am învățat că viața este o joacă! Suntem doi copii cu un copil și, acesta, este purul adevăr. Am arătat de multe ori în online cum este viața noastră de familie și Tudor este de departe preferatul fetelor. Recunosc că eu sunt cea serioasă, dar și cea chinuită de ambii năzdravani din casă. Tudor este cel mai optimist om, pe care l-am întâlnit și cel mai bun. Aceste două valori, care nu s-au schimbat în anii petrecuți împreună, mă fac să îl privesc mereu cu admirație și să îi sar în brațe de câte ori intră în casă. Și, vreau să mai împărtășesc cu voi un mic secret: despărțirea de dimineață, când fiecare pleacă la muncă, este cea mai grea…ne îmbrățișam și rămânem așa minute în șir, ca să ne ajungă până ne revedem seara.
Până când vă vedeți muncind în acest ritm?
Codrina Apostol, makeup artist: Da, zilnic, pentru tot restul vieții. Cum aș putea să nu muncesc?! O mamă muncește 24 din 24, o soție la fel și o bunică cu atât mai mult. Deocamdată le-am bifat pe primele două, dar anii trec și eu sper să mă joc, la un moment dat, cu nepoții. Pe lângă toate acestea, am nevoie să continui munca pe care am început-o și care îmi aduce atâtea beneficii. Sincer, atunci când nu muncesc, nu sunt fericită…mă împlinește munca, iar rezultatele activităților mele îmi dau energia de care am nevoie zi de zi!
Ce credeți că o să faceți peste zece ani?
Codrina Apostol, makeup artist: Mămică de doi copii…este singurul plan de viitor! Nu vreau să gândesc atât de departe, pentru că sunt conștientă că, din păcate, trecerea timpului va lua din viața mea mulți oameni dragi, iar aceasta este cea mai mare frică a mea. Mă despart greu de oameni…Pentru mine, mama este modelul meu de femeie. Nu vreau să îmi imaginez viața fără ea…Iau fiecare zi așa cum vine și îmi fac planuri pentru următoarele trei zile, maxim.