Litoralul este sufocat de turişti în ciuda avertismentului dat de autorităţi. Românii au uitat complet de regulile impuse de pandemia de coronavirus. Cel mai recent exemplu este concertul susţinut de un artist român la mare. Ce a făcut, de fapt, Puya la Mamaia, în clubul LOFT.
Amenzi usturătoare pe litoral. Ce a făcut, de fapt, Puya la Mamaia, în clubul LOFT
Un nou exemplu de inconştienţă, tot pe litoralul românesc. Clubul Loft din Mamaia a fost amendat de poliţişti, după ce a organizat o petrecere, unde au fost prezente mai mult de 500 de persoane. Se pare că poliţiştii s-au sesizat după ce au văzut imagini LIVE pe Facebook. Pe scenă a urcat Puya, care a întreţinut atmosfera minute în şir. Nimeni nu părea îngrijorat de o posibilă infecţie cu noul COVID-19.
În urma imaginilor difuzate în spațiul virtual, polițiștii constănțeni au efectuat verificări la clubul Loft din Mamaia. Aici, s-a constatat că în intervalul orar 19:00-19.30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale.
Printre cei care au postat pe Facebook imagini LIVE de la concert se numără şi Răzvan Botezatu, fostul prezentator de la Antena Stars. Astfel, celebrul club din staţiunea Mamaia a fost amendat cu sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei,
Legea spune clar! Când e voie să organizezi spectacul cu cel mult 500 de persoane?!
Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune. De asemenea, este important de precizat că scaunele trebuie aşezate la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt. Desigur, purtarea măştilor de protecţie este obligatorie.