Atenţie că vine! Pensiuni devastate de patroana Art Georgies la petrecerile de firmă

Fiţele de la kilometrul zero al culturii, dau în clocot. Patroana Art Georgies şi angajaţii acesteia, vandalizează pensiuni din Bucovina, cu prilejul fiecărei petreceri. Sparg veselă, mobilier şi ce întîlnesc în cale....pentru că îşi permit. Mai rău ca interlopii. Uneori, dezmăţul este pigmentat şi cu orgii sexuale

0
3468

Deşi are o vârstă destul de coaptă, Camelia Moraru, patroana Art Georgies, se situează mental în zona libertăţii curentului flower power şi a instinctului animalic specific unor cetăţeni mai tuciurii. Arta, mirosul de cafea prăjită şi sunetele line ale arcuşurilor pe coardele contrabaşilor, sunt doar faţada aristocrată a acestei afaceri. Ce se întâmplă în privat este ceva năucitor. În spatele acestei poveşti de succes cu mozaic bizantin şi vitralii se ascunde un dezmăţ feroce. Recent, reporterii 7Est au pătruns într-unul dintre fiefurile de dezmăţ ale patroanei Art Georgies, iar mărturiile personalului de acolo te lasă fără replică.

Doamna Moraru este clientă veche în zonă. Periodic vine cu prieteni sau angajaţi. Are bani de îi învârte cu lopata, dar ce face când vine nu am văzut nici în filme. Poate pentru că îşi permite financiar să plătească orice, nu are limite când începe să se distreze. De fiecare dată când închiriază pensiunea, sparge veselă, pahare şi sticle, rupe scaune…Se urcă pe mese şi dansează printre pahare şi sticle. E un mod al dumneaei de a se simţi bine. Altfel, este o femeie educată, dar tot nu se împacă cu ce face. De fiecare dată după ce pleacă, pensiunea intră în renovare vreo câteva zile. Totul în urmă arată ca după o încăierare generală. Au fost dimineţi când, pe lângă obiecte sparte, i-am găsit pe prietenii ei dormind în pielea goală care şi pe unde”, ne-a spus, sub protecţia anonimatului, o angajată a unei pensiuni din localitatea Vama.

 

Angajaţi exploataţi în fabrica de vitralii

Un mod cel puţin excentric de a petrece. În urma ultimei sindrofii bahice la pensiunea din Vama, Camelia Moraru a plătit stricăciuni de 600 de euro. Pentru afacerea de zeci sau sute de mii de euro pe lună, este un mizilic. Pentru angajaţii exploataţi de Camelia Moraru, este munca pe o lună de zile.

Nu recomand niciun obiect de decor, nu pentru că nu arată bine, ci pentru simplul fapt că în spatele acestor lucrări se află zeci de oameni chinuiţi. Unii mai tineri, alţii mai în vârstă, proaspeţi artişti care îşi măcelăresc timpul acolo cu speranţa că vor învăţa ceva. Au firmă de producţie în afara Iaşiului, îşi schimba numele periodic datorită problemelor cu angajaţii. Bani puţini, 8 ore pe zi, lucrezi într-un pod neterminat, praf mult şi eşti considerat o maşinărie, nu un talent. În cartea de munca ai 2 ore pe zi şi comportamentul lor lasă de dorit. Nimeni nu ştie cu câte mii de euro vând în Grecia, Cipru”, spune Atasiei Georgiana într-o recenzie făcută Art Georgies Gallery. Camelia Moraru, un personaj extrem de discret de altfel, nu a putut fi contacată pentru a oferi un punct de vedere.

 

Un brand cu probleme

Brandul Art Georgies a luat fiinţă în 1992, având ca obiect de activitate pictura bisericească, fabricarea de mozaic şi folosirea acestuia în scopuri artistice, realizarea vitraliilor, precum şi a decoraţiunilor interioare. În 2010 au apărut şi primele probleme financiare, rezolvate lejer printr-o inginerie financiară. În luna mai 2010, Virgil Moraru, fondatorul Art Georgies, a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la Art Georgie’s SRL Iaşi către doi tineri din Petroşani. Firma Art Georgie’s avea datorii de 100.000 de euro la bugetul de stat şi a fost vândută. Brandul Art Georgies nu a fost afectat atunci pentru că MozaicArt SRL a preluat tot ce făcea Art Georgie’s SRL. În septembrie 2018, firma MozaicArt a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului după o procedură de faliment. Fabrica de pe Calea Chişinăului a fost vândută la licitaţie cu 700.000 euro Produsele din brandul Art Georgies nu au avut nici de astă dată de suferit, acestea continuând să fie vândute prin intermediul altor firme.

4.6 7 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments