Se pare că Maria Ciobanu s-ar confruntă cu probleme mari de sănătate. Depășind vârsta de 80 de ani, starea de sănătate a interpretei de muzică folclorică ar fi prezentat schimbări majore în ultimul an. O apropiată a artistei a declarat că, pe lângă problemele cu inima care au început în urmă cu un an, când a suferit un accident vascular în urmă căruia și-ar fi pierdut complet memoria, ar fi intervenit și alte schimbări majore.
Conform acestei persoane, Maria Ciobanu are dureri mari de cap, acuză stări acute de oboseală și cu greu ar mai sta în picioare pentru cel mult 20 de minute. De altfel, afecțiunile de tip cardiac i-ar provoca o respirație greoaie și palpitații. În acest moment, artsta se află sub supraveghere medicală în America, iar în următoarele 5 luni nu ar avea voie să călătorească cu avionul, fiind predispusă unui alt accident vascular.
„În momentul în care a văzut-o, medicul i-a administrat rapid un tratament, i-a făcut analizele și i-a explicat că nu mai are voie să facă, timp de patru-cinci luni de acum înainte, niciun zbor cu avionul până în țară, pentru că situația în care se află nu îi permite. Mai rău, poate avea consecințe îngrozitoare, poate asemănătoare cu accidentul vascular din vară, atunci când și-a pierdut temporar memoria.”, a spus o apropiată.
Maria Ciobanu a intervenit după ce au apărut zvonurile legate de starea ei de sănătate. Aceasta a vrut să-i asigure pe fanii săi că se simte bine și singurele probleme cu care se confruntă sunt cele din cauza vârstei. De altfel, ea este nerăbdătoare să se întoarcă în țară când situația se îmbunătățește, pentru a-și relua activitatea, având în vedere că nu a cântat decât de două ori în timpul pandemiei.