Autoritățile române au decis noi măsuri, inclusiv cu impact pentru firme, aplicabile începând cu data de 1 iulie 2020, pe perioada stării de alertă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19.
Printre măsurile decise de Comitetul pentru situații de urgență condus de premierul Ludovic Orban se numără:
- instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;
- permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății.