UPDATE Italia impune carantina pentru cetățenii care vin din România și Bulgaria / Precizările MAE

Cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină pentru 14 zile, a anunțat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, citat de La Repubblica. Potrivit MAE român, măsura se aplică până la data de 31 iulie a.c., când va avea loc o reevaluare.

0
30

El a precizat că a semnat un ordin în acest sens și este valabil pentru cei care au fost în cele două țări în ultimele 14 zile.

„Această măsură este deja în vigoare pentru cetățenii statelor non-UE și non-Schengen. Virusul nu a fost învins și continuă să circule. De aceea, prudența și atenția sunt încă necesare”, a precizat Speranza, la finalul unei întâlniri cu ministrul de Externe Luigi Di Maio, pentru a analiza situația epidemiologică internațională și deciziile ce se impun în context.

MAE român precizează că potrivit informațiilor oficiale comunicate de către autoritățile italiene, persoanelor care sosesc în Republica Italiană și care în ultimele 14 zile s-au aflat în România sau au tranzitat România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale și autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt exceptați de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri și de persoane și personalul navigant. Măsura se aplică până la data de 31 iulie., când va avea loc o reevaluare.

Este pentru prima dată de la redeschiderea frontierelor sale pentru cetăţenii străini, pe 3 iunie, când Italia decide să aplice regula carantinei pentru persoanele venite dintr-o altă ţară a Uniunii Europene. Hotărârea anunţată vineri poate avea un impact semnificativ, întrucât Italia găzduieşte mari comunităţi de imigranţi din România şi Bulgaria.

În Italia epidemia de COVID-19 a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a noilor cazuri a fost pusă pe seama persoanelor venite din străinătate, şi anume cazurile importate. Potrivit Agerpres, joi au fost confirmate pe ansamblul ţării 306 noi cazuri de COVID-19, faţă de 282 miercuri, din care 10 decese.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments