Calendar Ortodox 29 august 2020 tradiții și obiceiuri

Calendar Ortodox 29 august 2020 zi de mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul.

0
69
Sfantului Ioan Botezătorul

La 28 August credinciosii ortodocșii prăznuiesc Taierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Această zi este marcată cu cruce roșie in calendarul ortodox, această zi fiind una de post, așa cum este și ziua de dinaintea acestui praznic foarte important pentru Biseria Ortodoxă.

Tăierea capului Sfantului Ioan Botezătorul este o sarbatoare foarte importanta, precum Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului.

Prin Schimbarea la Fata ni se arată chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos – chip de slava, iar prin Adormirea Maicii Domnului se arată ca acela care L-a purtat pe Hristos pleacă de la stricăciune la nestricăciune, iar prin această sărbătoare se arată ca toti aceia care au fost nestiutori de pocainta vestită de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.

Sfântul Ioan ATENȚIE! Tradițiile zilei sunt riguroase și obligatorii pentru credincioși

Acesta este motivul pentru care, Sfintii Parinti au randuit ca aceste trei sarbatori importante sa fie praznuite in luna august. Această lună fiind ultima lună din anul bisericesc.

In această zi de post, credincioșii merg la biserică, rugandu-se pentru sănătate, vindecare de boli și în special a copiilor bolnavi, dar și pentru cei ce au trecut în neființă.

Traditia spune ca în această zi crdincioșii nu vor avea voie sa mănânce fructe sau legume care au forma rotundă, sau culoare roșie, dar nici sa foloseasca cuțitul.

În această zi nu se lucrează pământul și nici nu se da cu mătura prin casă sau prin gospodărie, în acest fel se crede ca spiritele rele controlează casa sau credinciosul respectiv, iar acest lucru va aduce probleme grave cum ar fi : recolte sărace, boli grave ori stricarea recoltelor adunate peste an.

Ziua de 29 august este zi de post negru asupra, iar, pentru sanatate, se respecta o datina straveche: nu se mananca decat o turta din grau sau malai.

Pe 29 august, in Arhiepiscopia Tomisului, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, se face un pelerinaj la Manastirea “Sfantul Ioan Botezatorul” – Lipnita, un sunt adapostite cateva parti din moastele Sfantului.

In Biserica Ortodoxa, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul sunt sarbatoriti de mai multe ori. Sfantul Ioan are inchinate 6 zile de sarbatoare – zamislirea (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului (24 februarie) si a treia aflare a capului (25 mai).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments