Consumul de droguri nu a scăzut pe perioada pandemiei. Zeci de persoane au avut nevoie de consiliere psihologică pentru a scăpa de dependența de droguri

0
242

Perioada stării de urgență nu i-a împiedicat pe consumatorii de droguri să renunțe la obiceiuri. Doar la nivelul județului Iași, zeci de persoane au ajuns la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog pentru a primi consiliere psihologică din partea specialiștilor. Situația este în continuare îngrijorătoare întrucât tinerii cad plasa dependențelor de droguri, iar cei mai mulți dintre ei au vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Pe această cale, programele de prevenire a consumului de droguri vor fi complet regândite pentru ca elevii să fie informați la riscurile la care se expun.

În primele luni au fost făcute adresat la Iași 75 consilieri psihologice individuale, 58 de informări și 19 ședințe de consiliere aparținători. Aici, părinții primesc sfaturi cum să procedeze în cazul în care au copii consumatori de droguri. În primul semestru am avut 30 de beneficiari noi intrați adică li s-a dat program integral de asistență. La DIICOT avem 53 de ordonanțe de evaluare până în luna iunie pentru 59 de persoane.  Adresabilitatea la Centru a fost mai redusă, în special în perioada stării de urgență, în schimb, odată cu terminarea stării de urgență și începerea stării de alertă, consumatorii au revenit fie benevol fie prin remiterea de către alte instituții precum DIICOT. Majoritatea persoanelor care se prezintă la Centru vin pentru consumul de cannabis, ecstasy, cocaină, a declarat inspector principal de poliție Marius Manea, șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași.

În primele șase luni ale acestui an, 73 de persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Sf. Spiridon din Iași în urma consumului de droguri, iar la Institutul de Psihiatrie Socola au fost completate 672 de fișe pentru consum de droguri și alcool. Lucrurile nu stau diferit nici la nivel european unde cifrele arată că pandemia nu a stopat acest fenomen, dealearii și consumatorii găsind noi metode de  a-și procura drogurile.

Ceea ce am constat până acum, fie pe perioada stării de urgență, fie pe perioada stării de alertă, consumul de droguri nu scade și asta am constatat-o la nivelul raportului european al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanii care a spus că nu a scăzut nici traficul și are o explicație plauzibilă pentru că exact cum un traficant de droguri este obișnuit cu noile metode ale poliției, metodele pe care le folosesc investigatorii și tot ceea ce înseamnă combaterea traficului de droguri, in același fel a procedat și cu pandemia. Ei au găsit metode prin care să desfășoare tranzacțiile iar consumatorii nu s-au oprit chiar dacă au fost obligați să stea în case, cu respectarea anumitor măsuri tot s-au găsit anumite portițe prin care să se realizeze comerțul prin tranzacții prin care să se realizeze și consumul de droguri, a mai spus inspector principal de poliție Marius Manea.

Prevenția, un rol cheie

Pentru a preveni toate aceste situații, au fost elaborate la nivel național și local proiecte de informare a elevilor și a tinerilor cu privire la riscurile consumului de droguri. Ele erau organizate fie cu sprijinul cadrelor didactice fie prin prezența specialiștilor din cadrul Centrului în școli sub diferite sesiuni de comunicări legate de consumul de droguri, cum acționează substanțele în organism, ce pericole există în situațiile în care persoana consumă anumite droguri pe o perioadă de timp și cum poate răspunde ea în fața legii. Având în vedere contextul actual, toate proiectele importante de prevenție vor fi regândite și adaptate pentru a veni în sprijinul tinerilor.

La nivel de proiecte naționale și proiecte locale nu au putut să fie făcute nici în școli nici în comunități ținând cont de măsurile restrictive însă totul a fost trimis în mediul online. Proiectele noastre au fost continuate precum ABC-ul emoțiilor, Cum să creștem sănătoși, Necenzurat, și ele au fost făcute cu sprijinul profesorilor prin platformele online. astfel, am reușit să terminăm pe anul școlar 2019 -2020 toate aceste proiecte pe care ni le-am propus. Proiectele locale cum este SPYCE a fost terminat în luna iunie însă din luna februarie nu am mai reușit să îl implementăm din cauza contextului actual. În luna martie am mai lansat o companie de prevenire a consumului de substanțe cu efect psihoactiv, au fost realizate activități de informare cu respectarea măsurilor de distanțare socială,  la cafenele, localuri, a conchis inspector principal de poliție Marius Manea.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments