Mesajul lui Șora la doi ani de la 10 August: Este și despre copiii care au desenat girafe și oameni de zăpadă pe asfalt

Filosoful Mihai Șora comemorează, într-o postare pe Facebook, doi ani de la protestul diasporei.

0
30
Filosoful Mihai Șora

El subliniază că este un ”punct dureros al democrației noastre”.

”O putere discreționară, coruptă și brutală își află, mai devreme sau mai târziu, sfârșitul dacă măcar câțiva oameni hotărăsc să i se opună direct și ferm”, notează, între altele, Mihai Șora.

”10 august – acest punct dureros al democrației noastre.

Am vrut inițial să scriu despre vulnerabilitatea oamenilor și a instituțiilor, despre cum poți detecta și împiedica la timp manevrele totalitare, tentativele de a secționa pe viu tot ceea ce irigă organismul unei societăți, începând cu libertatea de a protesta și ideea însăși de dreptate; am vrut să scriu despre cum o putere discreționară, coruptă și brutală își află, mai devreme sau mai târziu, sfârșitul dacă măcar câțiva oameni hotărăsc să i se opună direct și ferm, asumându-și toate riscurile.

Am revăzut, apoi, câteva înregistrări și fotografii de atunci: invariabil, dacă ai fost acolo și ai trăit acel moment, îți răscolesc și amintirile, și senzațiile de care sunt legate aceste amintiri.

În după-amiaza aceea, metroul nu a mai oprit (din ordinul cui?) în Piața Victoriei; am coborât, așadar, la Aviatorilor și, venind pe jos, odată cu valurile de oameni care se îndreptau spre Girafă, ne-a răsărit în cale acest om de zăpadă. Desenat cu creta pe asfalt: – de un copil, fără-ndoială, căci copiii știu cel mai bine ce trebuie înscris în toiul verii, sub arșița nesuferită, printre picioarele oamenilor mari.

#10August este și despre copiii care au desenat atunci girafe și oameni de zăpadă pe asfalt. Copii pentru viitorul cărora unii adulți au ieșit în stradă”, este mesajul publicat pe rețeaua socială de filosof.

2 ani de la protestul din 10 august

Astăzi se împlinesc 2 ani de la protestul Diasporei, care a avut loc la 10 august 2018, în Piața Victoriei.

Tot astăzi, Curtea de Apel Bucureşti dezbate cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei în Dosarul 10 August, parțial clasat de DIICOT.

Instanța ar putea decide azi dacă se redeschide Dosarul 10 August

Comunitatea Declic a adus un elefant roz uriaș, luni dimineața, în fața Palatului Cotroceni. Pe elefant este scris mesajul ”10 August. Nu uităm!”.

Amintim că și duminică seara a avut loc un protest în Piața Victoriei. Participanţii au susținut că Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi Carmen Dan sunt vinovaţi de violenţele de atunci şi au cerut să se facă dreptate.

0 0 votes
Article Rating


SURSĂspotmedia.ro
Articolul precedentO prostituată din România protestează în Germania, unde bordelurile au fost închise din cauza pandemiei
Articolul următorReplica ministrului Dezvoltarii, Ion Stefan, intrebat de un contracandidat politic despre casa din Focsani: „Intreab-o pe maica-ta, ma!”
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments