Știm cu toții, utilizatori ai tehnologiei fiind, că datele noastre personale sunt expuse unor riscuri.
Deși legislația în vigoare nu permite colectarea acestora fără consimțământul utilizatorului, și chiar și atunci, doar pentru o perioadă limitată și doar pentru anumite scopuri clar expuse, de multe ori legea nu servește drept regulă de comportament.
De aceea, multe companii de tehnologie, și de multe ori, cele mai mari dintre ele, se confruntă cu acuzații în acest sens.
Facebook Inc. este din nou trimis în judecată sub acuzația că ar fi urmărit utilizatorii Instagram, de data aceasta prin utilizarea neautorizată a camerelor lor de pe telefoanele mobile, conform unui comunicat Bloomberg.
Procesul vine în urma rapoartelor media din decursul lunii iulie care menționau că aplicația de partajare a fotografiilor părea să acceseze camerele iPhone chiar și atunci când acestea nu erau utilizate în mod activ.
Facebook a respins rapoartele și a dat vina pe o eroare, pe care a spus că o corectează. Conform Facebook, eroarea părea să declanșeze notificări care anunțau utilizatorii că Instagram accesează camera iPhone-urilor chiar și atunci când aceasta nu era utilizată.
Scuza nu a funcționat pentru public
În plângerea depusă joi în fața instanței federale din San Francisco, un utilizator al aplicației Instagram din New Jersey, Brittany Conditi, susține că utilizarea camerei prin intermediul aplicației este intenționată și realizată în scopul colectării “datelor lucrative și valoroase despre utilizatorii săi la care altfel nu ar avea acces”.
Prin “obținerea de date personale complet private și intime de la utilizatorii lor, inclusiv în confidențialitatea propriilor case”, Instagram și Facebook sunt capabili să colecteze “informații valoroase și studii de piață”, potrivit plângerii.
Facebook a refuzat să comenteze.
Cu toate acestea, nu este prima oară când Facebook primește astfel de acuzații.
Într-un proces intentat luna trecută, Facebook a fost acuzat că a folosit tehnologia de recunoaștere facială pentru a culege în mod ilegal datele biometrice ale celor peste 100 de milioane de utilizatori de Instagram.
Facebook a respins și atunci afirmația și a spus că Instagram nu folosește tehnologia de recunoaștere a feței.