O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, precum declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
Prevederile sunt incluse într-un proiect legislativ inițiat de senatori din mai multe partide, de profesie avocați sau juriști, și care a fost adoptat marți, prin vot final în plenul Camerei Deputaților, forul decizional al Parlamentului în domeniu. Cum inițiatorii sunt lideri marcanți ai partidelor pe care le reprezintă, precum Robert Cazanciuc de la PSD sau Daniel Fenechiu de la PNL, proiectul a fost adoptat mult mai rapid decât alte inițiative.
”Fiecare dintre noi, indiferent de pregătire, profesie sau statut social, am fost si suntem deseori în situația în care, în vederea exercitării unui drept sau satisfacerii unui interes legal, a trebuit/trebuie să prezentăm o declarație. O declarație pe care, de cele mai multe ori, legea o dă în competența de autentificare sau legalizare a notarilor publici sau stabilește că aceasta poate fi dată în fața unui funcționar al autorității unde este utilizată declarația. Într-un mod greu de înțeles, legiuitorul a omis din categoria profesioniștilor care pot certifica un înscris, profesioniștii avocați – categoria profesională juridică cu cea mai desfășurată rețea la nivel național si care este cea mai apropiată de drepturile și interesele cetateanului”, susțin inițiatorii.
Ei adaugă că cel mai pregnant se simte omiterea avocaților de la certificarea înscrisurilor în materia comercială, dar și în alte domenii.
Prin urmare, pentru a reglementa această lipsă a legii, autorii proiectului au propus o serie de noi prevederi, ale căror formulări inițiale, prezentate anterior de Profit.ro, au fost modificate în forma adoptată de Senat, cât și în forma finală adoptată de Camera Deputaților.
Astfel, în ce privește înregistrarea la Registrul Comerțului proiectul stabilește acum că: ”În absența comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociației familiale, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea la Registrul Comerțului, de către avocat, a împuternicirii avocațiale care conține semnătura clientului, respectiv a comerciantului persoană fizica sau a reprezentantului asociației familiale. Semnătura persoanei fizice trebuie dată personal în fața avocatului și va fi folosită în întreaga activitate a comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociației familiale”.
Mai departe, proiectul prevede că declarația privind beneficiarul real se poate da în fața reprezentantului oficiului Registrului Comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, avand data certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.
Inițiatorii proiectului susțin că ”reglementarea propusă este alternativă la prevederile actuale și nu exclude posibilitatea ca titularul declarațiilor să opteze a le da în fața notarului public sau funcționarului O.N.R.C., dar creează premisa ca avocatul-profesionist al dreptului specializat să poată derula integral procedura de constituire și înregistrare a unei societăți comerciale sau a unei P.F.A. dacă așa își dorește clientul său”.