Cum a fost salvat Irinel Columbeanu și cine-i toacă acum banii

Nu mai e niciun secret că mondenul Irinel Columbeanu, cândva om de afaceri, e falimentar de ceva timp. Acum a rămas singur, mult prea tânăra iubită luându-și zborul.

0
790
Irinel Columbeanu

Viața de lux pe care o ducea în urmă cu câțiva ani Irinel Columbeanu a rămas doar amintire. După moartea tatălui său, un fost demnitar al Guvernului României atât din perioada comunistă, cât și din primii ani ai democrației iliesciene, averea lui Irinel a intrat la apă. Încet-încet băncile i-au confiscat tot ce era gajat, iar alte bunuri a fost nevoit să le scoată la vânzare.

După ce a rămas și fără vila de la Izvorani-Snagov, fără mașini, iar conturile erau goale, Irinel Columbeanu s-a văzut nevoit să-și trimită fiica la mama ei, Monica, în America. Împrumuturile pe care le mai lua de la prieteni nu ajungeau pentru a-i asigura fetiței un trai decent. S-a descurcat, însă, ca să fie ajutat cu găzduirea într-un apartament din complexul Cosmopolis, unde plătea doar întreținerea. Dar și să-și permită o iubită tânără, povestesc niște apropiați ai fostului milionar.

Lucurile n-au mers spre bine, iar Columbeanu s-a afundat și mai tare. A fost nevoit să se mute din complexul de lux într-un apartament din Coltentina și, în loc de limuzină, să conducă o mașină obișnuită. Iubițica n-a mai rezistat și l-a părăsit.

Ceva suferință a existat, căci Irinel Columbeanu a abandonat de vreo două luni postările pe Instagram și canalul Youtube pe care și-l deschisese, de vreo două luni. Sursele noastre zic că plecarea domnișoarei ar fi fost momentul în care un fost prieten și partener de afaceri s-a hotărât să-l salveze pe Irinel, convins că nu mai are cine să-i toace banii. Sau, măcar îi va toca singur și-i va ajunge mai mult timp, căci Irinel nu mai e demult un pretențios nici la mâncare, nici la țoale – susține unul dintre cunoscuții lui.

Cel care l-a scos la liman financiar acum este, într-adevăr, omul de afaceri Nicușor Stan, așa cum a publicat și cancan.ro. El a cumpărat șalupa pe care Irinel Columbeanu o mai deținea din imensa sa avere. Nu se îndura să o vândă fiindcă de ea îl legau două momente emoționante din viața lui. Cu această șalupă a dus-o la biserica de pe insulă pe Monica mireasă, atunci când s-au căsătorit, și tot această șalupă a purtat-o la botez și pe Irinuca.

A vândut-o, însă, unui prieten și fost partener de afaceri. Cu mulți ani în urmă, Nicușor Stan (pe atunci patronul celebrei discoteci „Vox Maris”, cu locații la Costinești și la București) și Irinel Columbeanu au cumpărat mai multe apartamente și spații comerciale în blocul din Piața Victoriei, acolo unde, cândva, a funcționat și Tele 7abc. Au făcut bani frumoși împreună, au multe amintiri, așa că această tranzacție se înscrie într-un gest firesc, spun sursele RV.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments