Dan Ștefan Cojocaru își dorește un viitor strălucit pentru sportul ieșean

0
1524

Dorința de a face ceva pentru sportul ieșean și pentru cetățenii municipiului Iasi l-a determinat pe Dan Ștefan Cojocaru să intre în politică. Chiar dacă este un domeniu  nou, candidatul Pro România pentru Consiliul Local își pune toată bază că vasta sa experiență din sport și din mediul de afaceri va aduce o importantă contribuție tuturor proiectelor care vor fi implementate în următorii patru ani.

Fotbalul este și va rămâne cea mai mare pasiune a lui Dan Cojocaru, motiv pentru care își dorește un viitor strălucit pentru echipele din Iași.

„Sportul reprezinta una dintre ramurile pe care aș încerca să le schimb, dacă voi fi ales. Un oraș ca Iașiul, al doilea ca mărime la număr de locuitori din România, la momentul acesta, din păcate, o spun cu durere în suflet, nu prea mai are deloc sport. La nivel de sporturi de echipe, nu mai avem nicio echipă de fotbal în Liga I iar dacă nu era această mărire cu două echipe la fotbal, decizie luată de Federația Română și de Liga Profesionistă de Fotbal, cred că nici Politehnica la momentul de față nu mai era. S-a luat o măsură bună și în ultimul moment, am salvat această echipă”, ne-a declarat candidatul la Consiliull Local Iasi.

Și asta nu este tot. Planurile pentru sportul ieșean sunt la fel mărețe precum rezultatele pe care le-a avut Dan Stefan Cojocaru cu echipele de minifotbal de-a lungul timpului, atât la nivel național cât și la nivel internațional. El știe că doar printr-un sprijin susținut, sportivii pot face performanță.

„Trebuie să ne adresăm tuturor sporturilor pentru că nu numai fotbalul – sportul rege, trebuie să existe în orașul Iași. În anii copilăriei mele, la handbal- fete  echipa Aura Iași era în Cupele Europene, deci clasări în primele trei echipe ale Ligii Naționale. Erau echipele de rugby care jucau Finala Cupei României, era Penicilina Iași la volei feminin care a câștigat de mai multe ori Cupa României. Se clasa printre primele în echipele României în Liga Națională. Iașul a avut la sporturi de echipe sportivi foarte buni clasați la nivelul eșalonului I. Așa că dacă voi fi ales, voi încerca alături de colegii cu care am să lucrez să resuscitez, dacă putem spune așa, sportul ieșean. El trebuie privit și la nivel individual, nu doar la nivel de echipe. Trebuie să susținem și sportivii din box, tenis de câmp, judo, karate”, a spus Dan Cojocaru.

Timpul a trecut și banii pentru sport au fost din ce în ce mai puțin dar candidatul Pro România speră că, în următorii patru ani, echipele din Iași să revină pe podiumurile de altă dată.

„În momentul de față, fără bani de la municipalitate nu se pot susține aceste echipe. Eu am fost pentru înființarea acestui club municipal care s-a înființat anul trecut și cred că a fost o decizie foarte bună a Consiliului Local. Și alte orașe mari o au, ar trebui să le luăm drept exemplu. Astfel, Consiliul Local va putea da un procent din banii comunității către sport. Atat stadionul cat și sălile de sport din Iași sunt foarte vechi, au condiții destul de precare în care sportivii își desfășoară activitatea. Am văzut că sunt cateva inițiative la nivel de Consiliul Local pentru a face o nouă sală de sport, un nou stadion așa cum i-ar sta bine unui oraș mare ca Iașul pentru că alte orașe mult mai mici din România, autoritățile locale împreună cu mediul privat au reușit să construiască stadioane ultramoderne”, a completat acesta.

Cheia succesului – antreprenoriatul

Mare parte dintre membrii Partidului Pro România vin din domenii diverse de activitate. Dan Ștefan Cojocaru a excelat de-a lungul timpului la partea de antreprenoriat întrucât deține una dintre mai vechi pizzerii din Iași. Munca, perseverența și determinarea au clădit un brand care a rezistat în timp.

„Provenind dintr-un mediu privat, am reușit să construiesc un brand în cei 25 de ani de activitate în domeniul alimentației publice. La un moment dat, treburile mergeau bine am avut și cinci puncte de lucru, cu 200 de angajați. Să conduci atât de multe persoane, nu e chiar ușor. Aș vrea ca Primăria Iași, prin consilierii locali să imprim un spirit antreprenorial. Asta înseamnă că Primăria trebuie să producă bani, mult mai mulți decât o face acum. Asta înseamnă că ea trebuie să se gestioneze ca și o societate comercială pe care trebuie să o transformăm într-o societate de bussines”, completeaza antreprenorul iesean.

Mai mult decât atât, candidatul își dorește ca Primăria Iași să atragă cât mai mulți bani pentru oraș prin proiecte europene.

„Acum au apărut și aceste fonduri europene care în concepția mea, pot fi accesate. Trebuie angajați tineri, oameni pricepuți în IT. Din nou fac comparație cu orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov în care au fost angajați tineri valorosi care au reușit să atragă fonduri către comunitatea locală din orașele respective. Cu acești bani s-au implementat proiecte  care au dus la dezvoltarea imaginii orașului. Din punctul meu de vedere, asta trebuie să facem și noi la Iași. Sunt tineri foarte pricepuți, care pot să readucă Iașul acolo în frunte unde a stat întotdeauna. Începutul este foarte bun dar eu cred că se poate face mult mai mult. M-aș referi la parcările terestre. Cred că s-ar putea lua în calcul și structurile de metal pe care s-ar putea construi spații sau de ce nu, subteran să poată încăpea un număr cât mai multe mașini. Direcția in care se merge este una buna dar cred că sunt și alte domenii in care se pot face lucruri mult mai bune” completeaza candidatul.

SA REDAM IASIUL IESENILOR.Iașul merită o schimbare

Partidul Pro România vine cu o echipă nouă de oameni care au excelat din punct de vedere profesional, care au viziuni noi asupra tot ceea ce înseamnă dezvoltare, modernizare și antreprenoriat.

„Am decis să fac acest pas pentru a sprijini comunitatea ieșeană. M-am alaturat prietenului meu, Sorin Iacoban la Pro România. Am ales acest partid nou pentru că echipa este formată din oameni pricepuți în politică ci și în sport, una dintre pasiunile mele cele mai mari. Aici, avem pe domnul Victor Ponta care face parte din Comisia de Sport a Parlamentului României, iar domnul Iacoban este președintele Federației Române de Șah, deci oameni de sport”, a mai spus candidatul Pro România pentru Consiliul Local.

Pro România Iași promite că viitorii consilieri locali și județeni își vor aduce aportul considerabil la dezvoltarea orașului și județului Iași.

„Partidul din care fac parte nu  este de acord cu organizarea alergerilor locale din cauza acestui virus.  Prezența la alegeri a unui număr foarte mare de oameni ar duce la creșterea la numărului de infectări. Va fi foarte greu să putem proteja secțiile de votare din toate punctele de vedere, chiar dacă se vor face eforturi foarte mari. Dar ne vom conforma! Sperăm că vom reuși să convingem cetățenii orașului Iași de aceste lucruri și pe data de 27 septembrie să ne voteze. Să reușim să facem un procent suficient ca să avem cât mai mulți oameni în Consiliul Local și cât mai mulți oameni la Consiliul Județean. Acest frumos partid o merită din plin și, poate, prin acei oameni care vor reprezenta acest partid, acolo, se vor face lucruri bune pentru orașul Iași. Aș vrea să facem o altfel de politică, cetățenii trebuie să aibă încredere că eu provin din mediul de afaceri și că voi face tot ce îmi va sta în putință să dezvolt și să îmbunătățesc sportul și proiectele orașului, a conchis Dan Ștefan Cojocaru.

Comandat de Pro Romania – filiala Iasi, executat de SC Mandum Consulting SRL, site: www.7est.ro. Cod mandatar financiar 21200010

3 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments