Deficitul bugetar a ajuns la finele lunii august la 54,77 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 5,18% din PIB. În aceeași perioadă din 2019, deficitul era de 4,7%. Principala cauză a creșterii este epidemia de COVID-19, corelată cu criza economică, ceea ce a generat venituri mai mici la bugetul general consolidat, de 1,4% din PIB practic. Contracția economiei, amânarea obligațiilor fiscale și creșterea cheltuielilor se numără printre cauzele acestei scăderi. Încasările nete de TVA s-au micșorat în primele opt luni, cu aproape 15% față de perioada similară din 2019. Cheltuielile de asistență socială au crescut semnificativ însă, cu 22%, cu majorarea alocațiilor copiilor din 1 mai, corelarea lor cu rata inflației, iar creșterea punctului de pensie de la 1 septembrie va contribui la deficitul pe care îl va înregistra România. Odată cu creșterea de la 1.100 de lei la 1.265 a punctului de pensie, alături de măsurile de susținere a economiei, de subvențiile din agricultură etc., estimările oficiale pun deficitul la finele anului în curs la 8,6% din PIB.
Aceasta în condițiile în care vorbim de creșterea punctului de pensie la nivelul stabilit de guvern, pentru că dacă va fi vorba de ce vrea să impună populist parlamentul, adică o creștere de 40%, atunci vor fi necesare 2 miliarde de euro pentru acoperirea lor numai în 2020. Iar impactul asupra PIB și a economiei naționale ar fi năucitor.
Dacă tot vorbim de venituri, miercuri trebuia să fi fost afișate salariile bugetarilor, moment în care putem să înțelegem mai bine care sunt diferențele de venituri dintre mediul privat și cel de stat. Pe această temă ar putea fi făcute o serie de analize, care ne-ar arăta cum stă economia României la firul ierbii.
Pe de altă parte, cu sau fără COVID-19, bugetul de stat tot ar fi cunoscut o creștere a deficitului. Ca exemplu, cheltuielile generate doar de dobânzile pe care trebuie să le plătească la termen țara au crescut cu aproape 23%. Mai mult, dacă facem o comparație cu perioada similară de anul trecut, ponderea în PIB a veniturilor a scăzut la 19% de la 19,3%. În schimb, cheltuielile au crescut cu aproape 3% din PIB, până la 24,2%.
În aceste condiții, nu este de mirare că euro se află la cote istorice față de leu. Dar un lucru la care nu se aștepta nimeni este reziliența leului în întregul context în care ne aflăm față de alte monede din afara zonei euro, precum zlotul sau forintul Ungariei. Față de zlotul polonez, spre exemplu, și folosind moneda euro ca etalon, leul s-a apreciat de aproape cinci ori mai puternic decât a scăzut față de euro.
O altă veste bună, pe care am mai amintit-o aici, este cea legată de faptul că România a devenit piață emergentă, crescându-i statutul de la cel de piață de frontieră. Această promovare a fost comparată, ca importanță, cu reînființarea bursei de valori după Revoluție. E un statut foarte bun, dar nesigur – mai ales în condițiile descrise mai sus, ale unei economii care riscă să fie destabilizată până la finele anului, prin împrumuturi exagerate. Dar acest statut înseamnă ocazia pentru piața românească să atragă fonduri mult mai mari decât până acum – vorbim de un potențial de creștere de la 50 de miliarde de euro la 1.200 de miliarde. Bineînțeles, este nevoie de cât mai multe companii listate la bursă care să atragă investitorii, deci este nevoie de sprijinirea pieței pentru ca firmele să se poată dezvolta și să devină interesante. Dar este o ocazie pe care nu trebuie să o pierdem.
