Episcopul Hușilor a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

E șoc în rândul Bisericii Ortodoxe Române. Un important prelat a fost infectat cu COVID-19. El este internat în stare critică, la spital.

0
51
Episcopul Huşilor Ignatie

Prelatul a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul în care activează, îndemnându-i pe oameni să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi. Episcopul Huşilor, Ignatie, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, acesta fiind internat, miercuri seara, la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, unitate suport COVID-19, au anunțat reprezentanţii instituţei.

Prelatul a prezentat simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a efectuat testul şi apoi s-a autoizolat până la aflarea rezultatului. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică, urmând să stabilească o serie de măsuri, având în vedere că, până la declanșarea simptomelor, preotul a avut mai multe activități publice cu audiență numeroasă.

Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, în după-amiaza zilei de luni, în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Episcopul Huşilor a săvârşit slujba Vecerniei Mari şi a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui. Cu prilejul vizitei pastorale la Bârzeşti, Ignatie a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.

Încă de la debutul pandemiei COVID-19, Ignatie a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui.

A îndemnat oamenii să respecte recomandările medicale

De asemenea, la acel moment, ierarhul a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi şi a transmis că „putem folosi momentele dificile prin care trecem în viaţă pentru a ne repoziţiona faţă de propriul suflet şi faţă de ceea ce dă valoare vieţii”.

Episcopul Huşilor a precizat, totodată, în contextul crizei generate de răspândirea coronavirusului, că „ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent şi conştient biserica din inimile noastre”.

Amintim că Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților este cea mai înaltă față bisericească răpusă în România de noul coronavirus. ÎPS Pimen a fost preluat cu un elicopter SMURD în 20 aprilie, de la Suceava, în stare gravă, infectat cu noul coronavirus, și a fost dus la INMB, în Capitală, unde a fost intubat, după ce a suferit complicații pulmonare. Ulterior acesta a decedat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments