Șapte salariați de la ApaVital au fost depistați ca fiind pozitivi în urma testării. Aceștia lucrează în cadrul secției electromecanică și sunt izolați în prezent. Pesoanele pozitive au fost evaluate de un medic infectionist si s-a decis izolarea în spital sau la domiciliu. Contacții direcți au fost carantinați la domiciliu. A fost închis întreg spațiul de lucru al secției și s-a efectuat dezinfecția. Direcția de Sănătate Publică Iași a mai transmis faptul că a mai fost depistat un focar la o societate comercială și la Căminul de Bătrâni „Sf.Iosif”.
Este vorba despre o societate comercială cu sediul central în București – punct de lucru Iași cu cinc salariați. Persoanele pozitive au fost evaluate de un medic infectionist si s-a decis izolarea în spital sau la domiciliu. Contacții direcți au fost carantinați la domiciliu. S-a efectuat dezinfecția spațiului de lucru și s-au luat măsurile de prevenire a infecției. Tot în raportarea de astăzi a INSP intră și focarul de la Căminul de Bătrâni „Sf.Iosif” cu 75 cazuri din care 33 beneficiari și 42 salariați. Pesoanele pozitive au fost evaluate de un medic infecționist și s-a decis izolarea cazurilor în centru, au transmis reprezentanții DSP Iași.
În cazul focarului de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban” s-au mai depistat două cazuri în rândul asistenților medicali.