Platforma pentru obținerea granturilor în valoare de un miliard de euro este activă. Ce trebuie să facă aplicanţii

0
57

Guvernul a aprobat în 31 iulie OUG 130/2020 privind acordarea unor granturi de un miliard de euro în total pentru firmele afectate de criza Covid-19, din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, potrivit agerpres.ro

Toţi aplicanţii interesaţi de oricare dintre cele trei măsuri de sprijin vor avea posibilitatea preînregistrării datelor reprezentanţilor legali/împuterniciţi, precum şi datelor persoanelor juridice.

Încheierea cu succes a etapei de preînregistrare

Pentru a putea încheia cu succes această etapă de preînregistrare, creare profil, user şi parolă, este necesară semnătura electronică validă.

Această etapă se adresează tuturor categoriilor de beneficiari eligibili aferenţi celor trei măsuri instituite de OUG 130/2020, respectiv IMM, PFA, ONG, cabinet medical individual (CMI).

Pentru etapele următoare, aplicanţii trebuie să aibă depuse toate situaţiile financiare aferente anului 2019, să verifice autorizarea codurilor CAEN pe care vor aplica, să urmărească periodic site-urile imm.gov.ro şi economie.gov.ro.

Reprezentanţii ministerului mai amintesc că aplicaţia de eliberare a certificatelor de urgenţă este disponibilă până marţi la ora 23:59, pe site-ul prevenire.gov.ro.
Vești bune pentru antreprenori

Cei de la Autoritatea de Management POR au anunțat că urmează să publice pe site-ul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) apelul de proiecte care dă posibilitatea antreprenorilor să acceseze granturile pentru investiţii, a afirmat ministrul Ion Ştefan.

Acest apel de proiecte este un apel nou, valoarea nerambursabilă a acestor proiecte este între 1,5 milioane şi 6 milioane de euro, se adresează IMM-urilor, iar în cadrul acestor proiecte putem finanţa construire, modernizare, extinderi de spaţii, producţie şi prestării servicii. Autoritatea de Management POR este pregătită ca mâine să publice pe site-ul ministerului acest apel de proiecte, deci, de mâine antreprenorii pot studia şi pot pregăti proiecte”, a declarat Ion Ştefan, joi, în cadrul şedinţei de guvern.

El a făcut prezentarea întrebat fiind de premier care este stadiul lansării apelului de granturi pentru investiţii în cadrul Programului Operaţional Regional Măsura 2.1 şi 2.2.

Întrebat de şeful Executivului care este situaţia în privinţa supracontractării pentru granturile între 50.000 şi 200.000 de euro şi între 200.000 de euro şi 1 milion de euro aferente Măsurii 2.1 şi 2.2, ministrul Dezvoltării a precizat: „Pentru acest apel de proiecte avem o finanţare de 550 de milioane de euro, iar celelalte două apeluri de proiecte, care au fost finalizate, încheiate, se derulează în felul următor: în cadrul apelului pe 2.1, unde au fost depuse 2.465 de proiecte, au rămas, cu o valoare de 387 de milioane, din acestea doar 2.067 de proiecte cu o valoare de 327 de milioane au trecut de prima evaluare”.

„Din aceste proiecte, în cadrul AMPOR, au ajuns 125 de proiecte pentru a fi semnate aceste contracte cu o valoare de 20,69 de milioane de euro. Tot acest apel de proiecte pe 2.1 are o finanţare de 130 de milioane de euro, aşa cum ne-am angajat prin programul de investiţii. Mai avem, cum spuneţi şi dumneavoastră, un alt apel de proiecte 2.2 de data aceasta, cu un sprijin financiar între 200.000 de euro şi un milion de euro, apel de proiect care s-a încheiat pe 4 iulie. Au fost depuse 1.995 de proiecte cu o valoare de 1,357 miliarde. Noi am alocat pentru acest apel de proiect doar 450 de milioane de euro”, a explicat Ştefan.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments