Doar în ultimele ore, în urma controalelor efectuate pe raza județului Iași, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat mai mulți șoferi care se aflau sub influența băturilor alcoolice. Un bărbat, de 34 ani, care conducea un auto pe raza satului Scobâlţeni, fiind sub influenţa alcoolului, a fost testat alcoolscopic.
În urma testului a rezultat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Și acest caz nu este singurul întregistrat în acest weekend.
La data de 12 septembrie a.c., poliţiştii Poliţiei Oraşului Podu Iloaiei au depistat un bărbat, de 28 ani, care conducea un auto pe raza oraşului Podu Iloaiei, fiind sub influenţa alcoolului. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
De asemenea, poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi au depistat un bărbat, de 43 ani, care conducea un auto pe raza satului Bârnova fiind sub influenţa alcoolului. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit și faptul că bărbatul nici măcar nu avea permis de conducere.
Au fost controlate 97 de auto şi legitimate 112 persoane în cadrul unei acțiuni rutiere pentru combaterea vitezei pe străzile din județ. IPJ Iași a transmis că în urma verificărilor, au fost testate cu aparatul alcooltest 44 de persoane, au fost reţinute cinci permise de conducere, dintre care unul pentru depăşire neregulamentară, iar patru pentru depăşirea regimului legal de viteză.
Valoarea sancţiunilor aplicate este de 12.195 lei.