La Iași, ca de altfel în întreaga Românie, în ultimele două decenii, cetățenii au înfruntat veri extrem de toride. Asfaltul, betonul, efectul de seră, produs în spațiile dintre blocuri, la care se adaugă poluarea ridicată, au produs un disconfort extrem de neplăcut majorității locuitorilor.
În perioada pandemiei, mai ales în stările de urgență succesive, când îndepărtarea de arealul în care locuiai era posibilă doar pentru nevoi urgente și motivate, a ieșit la iveală mult mai pronunțat lipsa spațiilor verzi amenajate și a zonelor de recreere din cartierele orașului. Copii, bătrânii, cei cu probleme cardiace și, în general, persoanele vulnerabile, au fost cele mai expuse. Această situație contrastează cu modul aproape exclusiv în care autoritățile s-au chinuit să amenajeze spațiile verzi în zonele centrale.
Or, Partidul PRO România nu mai poate tolera o asemenea realitate pentru Iași. Orașul nu poate fi împărțit, după criterii arbitrare, în zone diferențiate calitativ. Cetățenii și, deopotrivă cartierele orașului, trebuie tratați în mod egal și în funcție de câteva nevoi urgente. Între acestea se numără și respectarea demnității acestora, acordându-le dreptul natural de a se bucura de zone de spații verzi și în proximitatea locuinței. Să renunțăm la utopia pe care ne-o livrează în mod abil oficialii care ne spun că un părinte cu un copil mic sau un bătrân pot lua un mijloc de transport și…. merge în Copou. În primul rând, acest parc este de mult prea mult timp insuficient nevoilor orașului. În al doilea rând, un oraș european, așa cum ne dorim cu toți să devină Iașul, nu poate oferi cetățenilor săi un singur parc de dimensiuni medii totuși.
În cartierele Alexandru, Dacia, Tătărași, Nicolina sau CUG, acele esplanade, unele supra-aglomerate, altele în paragină, care au câteva bănci și câțiva copaci, sunt de fapt exemplul cel mai grăitor al neputinței autorităților locale. Și azi, într-o perioadă în care distanțarea fizică este cuvântul de ordine, pe băncile din aceste zone identificăm o realitate dureroasă. În 30 de ani, în Iași, nu s-a amenajat nici un parc nou. Și când mă refer la parc și zonă verde în cartiere am în vedere o zonă comparabilă cu dimensiunile parcului Copou, nicidecum 2,3 bănci și un balansoar între blocuri cum încearcă primăria să-și mascheze incompetența în acest domeniu.
Nu există consultare publică, discuție cu cetățenii ori sondaje în care să nu fie solicitată, aproape imperativ, amenajarea de parcuri și zone verzi în cartiere. Împreună cu echipa de candidați la Consiliul Local Iași din partea PRO România, vă garantez că primul lucru pe care îl voi demara va fi acela al unui referendum local în privința zonelor verzi din oraș.
Este o situație critică care nu mai poate fi amânată și care are nevoie de o legitimitate pe care doar votul cetățenilor o poate acorda, în condițiile unui opoziții psd-isto-liberale, interesată mai mult de protejarea intereselor din domeniul imobiliar. În acest mod, validat de referendum, programul inițiat de PRO România Iași, acela de amenaja un parc nou în fiecare an, va deveni foaia de parcurs pentru următorul deceniu în municipiul Iași.
Sorin Avram Iacoban – candidatul PRO România la Primăria Iași
Comandat de Pro Romania – filiala Iasi, executat de SC Mandum Consulting SRL, site: www.7est.ro. Cod mandatar financiar 21200010