Din totalul candidaților promovați la nivelul județului Iași, de aproximativ 360, 32,11% dintre candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 23,48% provin din promoţiile anterioare. Conform datelor publicate de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, la probele scrise s-au prezentat 1.086 de candidaţi din cei 1.374 înscrişi. Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).
Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, au transmis reprezentanții ISJ Iași.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.