Disensiunile dintre managerul Beatrice Rancea și o parte dintre angajații Operei Naționale Române Iași vor fi atent analizate de către Parchet și Curtea de Conturi. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu într-o conferință de presă la Iași. Totul ar fi pornit la începutul acestui an când fostul contabil șef al instituției ar fi trimis un memoriu către minister prin care semnala faptul că managerul ar fi folosit în interes propriu aproape doua milioane de lei.
Situația de la Iași este una relativ cunoscută, de la Opera din Iași, intens mediatizată. Personal, am avut întâlniri care au durat ore cu o serie de angajați ai Operei care afirmă cele reclamate împotriva doamnei Rancea dar țin să vă anunț că a mai venit o altă serie de angajați, care au venit să-mi spună că nu sunt adevărate aceste lucruri și că doamna Rancea este un manager bun. Sigur că eu am acționat instituțional, am trimis corpul de control la Iași cu câteva luni în urmă. A stat aici o echipă formată din șase specialiști timp de o săptămână. Rezultatul mi-a fost prezentat, erau câteva lucruri neclare acolo. În consecință am decis declinarea acestei analize a corpului de control atât către Parchet cât și câtre Curtea de Conturi . Așadar, atunci când aceste două instituții își vor spune punctul de vedere legat de reclamațiile manageriale și pe zona economică, în momentul ală lucrurile se vor limpezi, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.
Având în vedere condițiile epidemiologice actuale, ministerul asigură cele mai bune condiții de desfășurare a spectacolelor, atât pentru spectatori cât și pentru artiști.
Experienţa din această vară mi-a arătat un public extrem de civilizat, extrem de respectuos cu tot ceea ce înseamnă norme sanitare, restricţii în a respecta tot ceea ce ne-au recomandat epidemiologii şi faptul că am avut pe tot parcursul verii evenimente în aer liber iată că nu a avut nicio contribuţie negativă la evoluţia epidemiologică la nivel naţional. Aici vorbim de un public extrem de civilizat şi asta mă face să fiu optimist de ceea ce va urma odată cu reluarea spectacolelor în săli. Acelaşi optimism l-am afişat şi la începutul verii, când toată lumea se întreba ce o să facem, pentru că nu sunt săli, nu e sunet în aer liber. Le-am spus şi atunci, le spun şi acum, teatrul are vreo 2.500 de ani, de pe vremea lui Sofocle şi Euripide. Teatrul s-a jucat în aer liber timp de 2.000 de ani, doar în ultimii 500 de ani teatrul s-a jucat în interior. Aşa că, din punctul meu de vedere, ne-a mai adus aminte de originile teatrului. Nu uitaţi că simbolurile teatrului sunt două măşti. Purtăm cu toţii măşti în perioada asta, a mai spus ministrul Bogdan Gheorghiu.