Industria funerară din Iași este un adevărat El Dorado pentru o mână de afaceriști discreți, dar cu conturi obeze. Pentru această ramură de afaceriști care iau și de pe viu și de pe mort, cu amândouă mâinile, specularea firului invizibil dintre cele două lumi este transpus material în mormane de galbeni și fișicuri de bani, de multe ori negri. Ei sunt acolo cu o vorbă de consolare, cu un serviciu, de lux „dar cu parale decente”, că doar o dată moare omul și nu ia nimic cu el, că lasă și ultima brumă de economii pentru îngropăciune, ca apoi să se facă nevăzuți cu banii, precum mortul pe lumea cealaltă. Este și cazul lui Florin Popovici, regele cavourilor din Iași, omul care a lucrat morminte vreme de jumate de secol în cimitirele Iașului.
Iau banii în avans și nu mai execută lucrările
Nu se știe dacă ne onorarea comenzilor este o stare constantă de fapt în activitățile sale, cert este că în ultima vreme s-au înmulțit reclamațiile împotriva lui Florin Popovici și a fiului său, Daniel Popovici. Reclamanții susțin că cei doi iau bani în avans, iar apoi nu mai execută lucrările.
“Am comandat un cavou funerar din marmură. I-am plătit în avans lucrarea, dar el și-a făcut doar parțial treaba. Sunt 7 luni de zile de când mă tot ma duce cu vorba, că o să termine lucrarea, că acu nu are timp, că are o grămadă de lucrări contractate, că o să termine prin vară, da acu intrăm în iarnă…. Eu i.am plătit un serviciu acu un an și tatăl meu e încă viu pe cruce. Nu a fost în stare nici măcar să scrie data decesului pe cruce„, ne-a spus Lăcrămioara Melinte.
Iar astfel de reclamații nu sunt singulare. Până și Florin Popovici, recunoaște cu seninătate, faptul că au fost clienți pe care i-a dus cu vorba și doi ani de zile.
“Suntem prinși până la sfârșitul anului cu foarte multe lucrări contractate. E o perioadă foarte aglomerată și nu mai facem față. Nu trebuie să își facă griji, că se face. Au fost și întârzieri de 2 ani de zile la unele lucrări, da le-am făcut. În 50 de ani de activitate, în cimitire nu am avut nicio reclamație”, ne-a spus Florin Popovici.
În loc să lase reacția tatălui așa cum a căzut, adică ca nuca în perete, Daniel Popovici fiul, vine cu o altă declarație care le pune în cui moralitatea și respectul față de banii și timpul clienților.
“Noi nu scriem pe cruci. Acesta este un bonus pe care îl oferim unora dintre clienți. În cazul punctual cu gravarea datei decesului pe cruce, am avansat ca termen luna noiembrie”,, a declarat Daniel Popovici.
Nimic mai neadevărat! Într-o convorbire telefonică avută la începutul acestui an cu aparținătorul uneia dintre persoanele decedate, cei doi Popovici au întărit faptul că finalizarea lucrării se va produce la începutul verii, și inclusiv scrisul pe cruce a fost plătit.
Cavou propriu de lux, pe banii clienților înșelați
În ciuda încercărilor stângace ale celor doi de a se acoperi, cert este că parte dintre clienții SC Diesis Ro Construct SRL și Ada Granit , firmele prin intermediul cărora sunt contractate lucrări de către familia Popovici, sunt nevoiți sa suporte termene decalate pentru lucrările comandate și de multe ori sunt duși cu vorba. Pentru asocierea familiala Popovici, veșnicia nu are termen de expirare, asa ca speră sa întindă la infinit comenzile pentru care au încasat partea leului. Mulți dintre aparținătorii persoanelor decedate pentru care s.au comandat cavouri sunt plecați din țară, ori tocmai de aceasta lipsă de proximitate și incisivitate mizează cei doi afaceriști cu locuri de veci.
Firma Diesis Ro Construct S.R.L. , cea pe care s-au luat lucrările inițial, este autorizată să execute lucrări în cimitirele Eternitatea, Sfinții Petru și Pavel, Sfîntul Vasile, Buna Vestire și Sfinta Treime, practic în toate cimitirele Iașului, precum și în județul Iași și județele din jur. Nu e de mirare că nu pot să respecte termene de execuție, dacă își asumă cu avariție norme mai mari decât pot suporta cei 15 angajați. Au obținut contracte de exclusivitate pe zona cimitirelor ieșene și țin cu dinții să nu pătrundă alte firme pe piața pe care au un oarecare monopol sau ascendant, iar asta se reflectă asupra calității serviciilor și a ne onorării contractelor. Asta nu l-a împiedicat, însă, pe Florin Popovici, să-și prioritizeze comenzile și să se apuce temeinic și fără grabă, de propriul cavou. Ce a ieșit poate fi descris într-un singur cuvânt- opulență. Construit din cel mai fin granit, cavoul lui Florin Popovici mai poate fi egalat în cimitirele ieșene doar de cavoul tatălui lui Iulian Dascău, la care s-a lucrat aproape o lună de zile, și la construcția căruia s-au folosit blocuri de marmură special comandate din Italia. Cine împarte, parte-și face!