Vin vremuri grele pentru Antena 3 și RTV! Noii primari din București decuplează, unul după altul, televiziunile mogulilor de la banii publici

Teama celor de la Antena 3 și România TV, dar și de la numeroase site-uri, că vor fi decuplați de la conducta banilor publici ai primăriilor din București, după scoaterea administrației PSD din funcții, începe să se confirme. Ciprian Ciucu, noul primar la Sectorului 6, tocmai a anunțat, vineri, că atât cât va fi el edilul acestei unități administrative, nu vor mai exista contracte de publicitate cu posturile mogulilor

0
409

Vestea dată de liberal vine după ce Nicușor Dan, noul primar al Bucureștiului, și Clotilde Armand, noua primăriță a Sectorului 1, făcuseră anunțuri asemănătoare zilele trecute.

La televiziunile de casă ale PSD se anticipa dezastrul financiar încă dinaintea alegerilor. Acesta a fost unul din motivele pentru care atât Antena 3, cât și România TV au dus campanii furibunde împotriva candidaților Opoziției care îi înfruntau pe primarii social-democrați. S-au inventat scandaluri, legături cu interlopi, s-a făcut campanie electorală inclusiv în ziua alegerilor și toate gurile de tun ale posturilor lui Sebi Ghiță și Dan Voiculescu s-au unit pentru a menține în funcții vechea administrație.

După înfrângere s-a încercat o ultimă manevră disperată, instrumentându-se o campanie de dezinformare care să susțină ideea că bieții primari PSD au fost victimele unor fraude, deși dovezile erau exact pe dos.

Numai că inevitabilul se produce.

Contractele Primăriei București cu Antena 3 și România TV au fost de milioane de euro în ultimii 4 ani. Cele două posturi au livrat, la schimb, imagine favorabilă și susținere în campania electorală

Nicușor Dan a anunțat încă dinaintea alegerilor că va tăia contractele de milioane de euro prin care Primăria Generală alimenta Antena 3 și România TV.

În mandatul fostului primar Gabriela Firea – provenită chiar dintre angajații lui Dan Voiculescu la trustul său de presă –, Antena 3 și România TV au beneficiat de milioane de euro plătiți din bani publici, de la bugetul Bucureștiului, pentru contracte de publicitate.

La schimb, fostul primar a fost binevenit în studiouri la orice oră din zi sau din noapte, criticile au lipsit cu desăvârșire, la fel și întrebările incomode. În preajma alegerilor, ambele posturi au orchestrat campanii împotriva lui Nicușor Dan într-o manieră care a amintit de linșajul mediatic la care a fost supusă Laura Codruța Kovesi când era șefa DNA.
Clotilde Armand, noua primăriță a Sectorului 1: “Voi scoate fiecare factură din Primărie cu banii pe care i-ați dat presei de propagandă, apoi am să vin după voi și am să vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal“

Mult mai aprigă decât Nicușor Dan a fost Clotilde Armand, candidata USR-PLUS care l-a învins pe Daniel Tudorache, protejatul celor două posturi TV. Înfuriată de torentul dezinformărilor vărsat de Antena 3, Clotilde a avertizat pe 1 octombrie, la 3 zile după ce câștigase alegerile:

“D-na Firea, d-le Ciolacu, d-le Tudorache și restul bolșevicilor din PSD: sunteți doar o pată roșie din istoria politică a acestei țări! Matematica a învins în Sectorul 1 și voi nu știți matematică. Voi știți să dați bani mașinăriei de manipulare. Iar acele vremuri au apus. Vă promit că voi scoate fiecare factură și fiecare chitanță din Primărie cu banii pe care i-ați dat televiziunilor și presei voastre de propagandă din banii bucureștenilor, apoi am să vin după voi și am să vă pun să returnați fiecare leu cheltuit ilegal“.
Ciprian Ciucu, noul primar al Sectorului 6: “Bani, bani publici, de la Primăria Sectorului 6 nu or să mai vadă“

Vineri, 9 octombrie, liberalul Ciprian Ciucu, noul primar de la Sectorul 6, a anunțat același lucru.

Continuarea aici …

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments