Simona Halep a anunțat astăzi că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus și că se află în izolare la domiciliu. Jucătoarea de pe locul 2 mondial a reușit să se ferească de infectare în perioada în care a participat la competiții. Dar iată că nu a scăpat și în perioada de intersezon, în timp ce se afla în România, alături de familie. ConformFanatik.ro,Simona Halep ar fi luat virusul chiar de la iubitul ei, Toni Iuruc. Acesta fusese testat pozitiv în urmă cu patru zile, iar de atunci nu a mai fost în contact cu Simona. Doar că era deja prea târziu, pentru că boala fusese deja transmisă.
Toni Iuruc a aflat că este pozitiv cu noul coronavirus cu patru zile înaintea Simonei Halep
„Salutare, tuturor! Am vrut să vă anunţ că am fost testată pozitiv la COVID-19. M-am autoizolat acasă şi sunt în recuperare, după ce am avut simptome uşoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună”, a scris Simona Halep pe pagina sa de Twitter.
Ultimul meci jucat de Simona Halep a fost pe 4 octombrie, la Paris, în turul 4 la Roland Garros. Au trecut mai bine de trei săptămâni de atunci, deci este destul de clar că infectarea s-a produs în România. Dar în condițiile în care ar fi vorba despre o formă ușoară, este de așteptat ca Simona să poată reveni la antrenamente normale într-o perioadă relativ scurtă. Ba chiar se poate antrena ușor și în perioada în care se află în izolare, în cazul în care simptomele nu se agravează.
Simona Halep și Toni Iuruc ar intenționa să se căsătorească în următoarea perioadă, conform informațiilor din presă. Doar că familia jucătoarei nu ar fi de acord cu asta, din cauza diferenței de vârstă dintre cei doi. Simona Halep are 29 de ani, în vreme ce iubitul ei este mai în vârstă cu 12 ani. În plus, părinții campioanei de la Wimbledon nu agrează faptul că Iuruc a mai fost căsătorit.
Prima competiție majoră la care Simona Halep vrea să participe în 2021 este Australian Open, care începe pe 18 ianuarie. Este de așteptat ca australienii să organizeze și un turneu pregătitor, tot la Melbourne și să creeze o bulă, la fel ca la New York.