Dezvoltarea locală și regională este o temă constantă în programele Partidului Social Democrat. Noi credem că România trebuie să crească de la bază, din fiecare cătun, spre cele mai mari municipii. Toți românii, indiferent dacă locuiesc la țară sau la oraș, trebuie să beneficieze de condiții optime pentru a trăi. De aceea, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) noi, social-democrații, am adus fondurile naționale către comunitățile locale, adică exact acolo unde se cunosc mai bine nevoile populației. Nu cred că a existat o comună în județul Iași care să nu fi primit finanțare măcar pentru un proiect prin PNDL, indiferent de culoarea politică a celui care vremelnic se află la conducerea Primăriei. S-au finanțat lucrări pentru reabilitarea sau construirea de noi creșe, grădinițe, școli și licee, dispensare, rețele de alimentare cu apă și canalizare, săli de sport, drumuri, cămine culturale.
Dezvoltarea locală și regională nu poate fi luată în calcul fără fondurile europene nerambursabile. Noi ne propunem să descentralizăm alocarea fondurilor europene, să simplificăm procedurile și să eliminăm blocajele, să lucrăm într-un parteneriat cu beneficiarii și să asigurăm toate procedurile de o transparență exemplară. Fondurile europene nerambursabile vor fi prioritare pentru perioada următoare, programele naționale de investiții urmând a veni în completarea proiectelor europene. România are la dispoziție pentru dezvoltare locală 33 de miliarde euro până în 2024. Nu trebuie să irosim resursele naționale pentru investiții care pot fi susținute cu surse europene. Banii de la buget vor finanța doar proiecte care nu pot fi finanțate din bani europeni.
Am experiența mandatului de președinte al Consiliului Județean. Vin din administrația publică, de la cel mai înalt nivel și știu ce este de făcut pentru a maximiza absorbția de fonduri europene. Rolul autorităților locale trebuie să fie unul mai important, este nevoie de creșterea capacității consiliilor județene și a primăriilor de a absorbi fonduri europene, de implementarea unor soluții prin care fiecare unitate administrativ-teritorială să beneficieze de asistență tehnică pentru pregătirea proiectelor. Vrem ca fiecare județ să aibă minim un proiect european major, iar fiecare unitate administrativ-teritorială să aibă minim un proiect european.
Pe de altă parte, este nevoie și de continuarea altor programe de investiții, care să vină să suplinească acele domenii în care nu se pot obține fonduri europene.
PNDL a fost și este un succes, orice român știe asta. De aceea, vrem ca în următorii ani să îl continuăm și să îl dezvoltăm, diversificăm. Fondul Național de Dezvoltare Locală va avea un buget de 3 miliarde de euro/an, fonduri europene deja alocate României, dar și surse naționale.
Prin FNDL ne propunem să asigurăm un set minimal de 10 servicii publice în fiecare localitate din mediul rural. Pe lângă obiectivele finanțate prin PNLD, prin noul program va avea în vedere obiective precum centrele medicale de permanență, rețeaua de alimentare cu gaz, energia electrică, iluminatul public, salubrizarea, lăcașurile de cult, locuințele sociale, locuințele de serviciu.
Așadar, vă invit, dragi ieșeni, să votați candidații social-democrați, la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Notă:
- Comandate de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Iași.
- Executat de CNT QUICK MACHINE S.R.L. – portal https://www.7est.ro
- CUI mandatar financiar coordonator : 11200020