La Iași am învățat, la Iași am început să muncesc, la Iași mi-am format familia, la Iași s-au născut cei doi copii ai mei. În cei 59 de ani de viață, am rămas constant fidel Iașului și ieșenilor. Sunt inginer de profesie, absolvent al Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași.
Tot la Iași, am dezvoltat firme, societăți private care au adus plus valoare ieșenilor, dar și județului. Am fost printre primii oameni de afaceri ieșeni de după Revoluția din decembrie 1989.
Am demonstrat că pot conduce cu succes companii cu mii de angajați și bugete de zeci de milioane de euro.
În urmă cu aproximativ 7 ani am decis să întorc Iașului tot ceea ce mi-a oferit. Am decis să mă implic în administrația publică, dar și în viața politică a cetății. Am ocupat pentru aproape trei ani funcția de secretar de stat în cadrul Guvernului României, în Ministerul Energiei și în Ministerul Economiei. În acest mandat am reușit să pun capăt activităților așa-numiților ”băieți deștepți” din energie, despre care s-au scris mii de articole și s-au făcut sute de emisiuni.
Totodată, am avut onoarea de a reprezenta România și de a promova țara, dar în special Iașul, în fața investitorilor străini. Multe dintre proiectele care se implementează acum în județ au fost gândite și lansate în perioada în care am activat în Guvern. Nu am abandonat în nicio clipă interesele ieșenilor, indiferent de zona în care am activat sau de funcția pe care am avut-o.
După activitatea desfășurată în cadrul Executivului, în urma alegerile locale din 2016, am fost desemnat la conducerea Consiliului Județean Iași.
Am avut astfel oportunitatea de a valorifica experiența dobândită la nivelul Guvernului din poziția de președinte al Consiliului Județean. Încă de la startul mandatului mi-am propus obiective îndrăznețe, care, de multe ori, au părut de neatins pentru multă lume. Am demonstrat că se poate, că poți, ca om de administrație, ca om politic, să îți îndeplinești promisiunile!
Așa am reușit, împreună cu toți primarii din județ și alături de consilierii județeni ai PSD, să aduc în județ investiții record: peste un miliard de euro în patru ani! Mai sunt incă foarte multe de făcut.
Voi susține din Parlamentul României toate proiectele fezabile ale județului. Mă gândesc aici la autostrada Iași – Tg. Mureș, Spitalul Regional de Urgență, linia rapidă de cale ferată Iași – Ploiești, șoseaua de centură a Iașului, dar și finanțările pentru comunitățile locale, atât de necesare pentru dezvoltare.
PSD este singurul partid preocupat cu adevărat de soarta ieșenilor.
Așadar, vă invit, dragi ieșeni, să votați candidații social-democrați, la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Notă:
- Comandate de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Iași.
- Executat de CNT QUICK MACHINE S.R.L. – portal https://www.7est.ro
- CUI mandatar financiar coordonator : 11200020