„Îmi doresc un Iași prosper, un Iași puternic, în care copiii mei să se poată desăvârși ca oameni”
Pentru Marius Ostaficiuc Iașul este orașul căruia îi datorează totul: „Pot afirma cu mâna pe inimă că respir Iașul prin toți porii mei”, spune el vizibil emoționat. S-a născut și a copilărit în cartierul Alexandru cel Bun, într-o familie de oameni modești, în care a învățat ce înseamnă munca și responsabilitatea, valori care l-au ghidat practic până în ziua de astăzi. Aici, în Iași, și-a întemeiat familia. Se definește, de altfel, ca un familist convins: „Soția mea și cei trei copii înseamnă enorm pentru mine, iar munca susținută din ultimii ani, cu multe sacrificii în plan familial, sper să se întoarcă sub forma unei vieți mai bune nu doar în plan personal, ci pentru întreaga comunitate. Îmi doresc un Iași prosper, un Iași puternic, în care copiii mei să se poată desăvârși ca oameni”. Este motivul principal pentru care, în urmă cu aproape două decenii, a ales să facă pasul spre politică și spre administrație. „Cele două mandate de consilier local mi-au dezvăluit o lume pe care, deși aparent o cunoșteam, mi-a oferit în permanență provocări și surprize, de multe ori nu tocmai plăcute. Nu m-am dat însă bătut, ci dimpotrivă. Ca ales local, am înțeles ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă, iar ca președinte al Comisiilor Juridice și de Urbanism, am învățat multe din ceea ce înseamnă dezvoltarea unui oraș ca Iașul. La patru ani de la plecarea mea din Comisia de Urbanism, haosul pare că a pus stăpânire pe oraș; mai mult ca oricând, vidul legislativ trebuie eliminat prin pachete de legi apte să reglementeze în mod just dezvoltarea urbană”. Ulterior, în calitate de consilier județean, a învățat ce înseamnă să gândești la o altă scară. A realizat că, la doi pași de Iași, există comunități pentru care civilizația nu înseamnă nici mall-uri, nici parcări supraetajate, ci lucruri mult mai simple: un drum asfaltat, apă curentă sau o școală renovată.
„Ca și în căsnicie, în politică sunt adeptul fidelității”
Este de 20 de ani membru al Partidului Social Democrat, partid căruia i s-a dedicat trup și suflet. „Poate și datorită structurii mele, ca om, a faptului că am trăit într-un cartier muncitoresc al Iașului, am ales social-democrația în detrimentul altor orientări politice. Și, slavă Domnului, că aveam de unde alege! Alți colegi au schimbat câte trei sau patru partide în această perioadă. Eu nu cred însă în oportunism! Cred în echipă, în lucrurile durabile, construite în timp! Iar eu asta mi-am propus să fac pentru Iași: să construiesc!”, precizează Marius Ostaficiuc. Pentru el, familia politică e ghidată de principii similare familie în sens clasic: „Ca și în căsnicie, în politică sunt adeptul fidelității”.
„Am energiile puternice și înțelepte ale vârstei de mijloc”
Nu poți face totul pentru orașul tău din interior. Într-o lume ce a mutat accentele decizionale pe capitală, în ciuda interminabilelor discursuri despre descentralizare, Iașul are nevoie de reprezentanți la centru, oameni verticali și serioși care să pledeze pentru oraș, pentru necesitățile și idealurile ieșenilor. „Sunt un om activ. Am energiile puternice și înțelepte ale vârstei de mijloc. Îmi propun să fac din tribuna Parlamentului un spațiu în care vocea mea să facă auzite zecile de mii de voci ale ieșenilor mei dragi. Orice inițiativă, orice proiect pe care îl voi avea vor pleca de la prioritățile orașului pe care, cu mândrie și responsabilitate, îl reprezint”, încheie Marius Ostaficiuc.
Notă:
- Comandate de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Iași.
- Executat de CNT QUICK MACHINE S.R.L. – portal https://www.7est.ro
- CUI mandatar financiar coordonator : 11200020